Cântec nemuritor-Valeria Peter Predescu

Prima ediţie a Festivalului - Concurs Naţional de Interpretare a Cântecului Popular Românesc “Valeria Peter Predescu” începe astăzi.

La ora 11.30, va fi un părastas de pomenire la mormântul îndrăgitei interprete, din curtea bisericii din Telciu, în prezenţa PS Irineu Pop Bistriţeanul. La ora 18.00, pe scena Centrului Cultural Municipal Bistriţa are loc concursul, urmat de recitaluri susţinute de artiştii invitaţi. Mâine, de la ora 18.00, în aceeaşi locaţie are loc gala laureaţilor, urmată de lansarea albumului pe care Valeria Peter Predescu a început să-l imprime, fiind continuat de Anuţa Motofelea. Joi, de la ora 17.00, laureaţii Festivalului vor susţine un spectacol în satul natal al artistei Valeria Peter Predescu – care se va desfăşura la Căminul Cultural din comuna Telciu, alături de artiştii invitaţi să susţină recitaluri şi de soliştii Ansamblului “Dor românesc”, dirijor Ştefan Cigu şi Anghel Urs. Invitaţi de onoare Florica Ungur, Angelica Stoican, Nicolae Mureşan, Maria Macovei, Florentina şi Petre Giurgi, Cornelia Ardelean Archiudean, Mărioara Precup Stoica, Cristian Pomohaci, Radu Ciordaş, Anuţa Motofelea şi Alexandru Pugna. Marele Premiu şi Trofeul “Valeria Peter Predescu” valorează 1500 lei. Familia Artistei Valeria Peter Predescu va acorda un Premiu Special în urma jurizării concursului în cadrul căruia va fi reprezentată printr-un membru de onoare. Popularizarea festivalului va fi asigurată atât de posturile locale de Radio şi Televiziune cât şi de Posturile Naţionale cu care artista Valeria Peter Predescu a colaborat de-a lungul a carierei sale, fiind prezente la Bistriţa Mărioara Murărescu-realizator Tezaur Folcloric-TVR, Elise Stan-şef department musical TVR, Eugenia Florea de la radio România Actualităţi, Codruţa Aron Vârtic de la Radio Cluj, de tatăl dânsei, Dumitru Vâtic, legându-se începuturile carierei doamnei cântecului năsăudean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5