Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud: În atenția elevilor și studenților beneficiari ai unei pensii de urmaș!

Comunicat de presă

Conform prevederilor art. 74 lit. b) din Legea nr. 360/2023, copiii au dreptul la pensie de urmaș daca își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 ani.

Beneficiarii pensiei de urmaș au obligația să prezinte adeverințele de studiu în termen de 10 zile calendaristice de la începerea anului școlar/universitar.

În situația copilului, beneficiar al unei pensii de urmaș în condițiile prevăzute la art. 74 lit. b) din Legea nr.360 /2023, care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspenda începând cu data de 1 noiembrie a anului în curs .

Având în vedere prevederile legale sus amintite, ca regulă generală, copiii urmași în vârstă de peste 16 ani, au obligația să prezinte în termen de 10 zile calendaristice, de la începerea anului școlar, adeverința în original, din care să rezulte că în anul școlar în curs, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii.

De asemenea,  facem precizarea că studenții urmași au obligația ca în termen de 10 zile calendaristice, de la începerea anului universitar, să prezinte adeverința în original, din care să rezulte că în anul universitar în curs, urmează o formă de învățământ superior,  organizată potrivit legii.

În cazul nedepunerii adeverinței menționate, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie a anului în curs se reține de la plată potrivit procedurii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5