Câte tipuri de pompe submersibile există și cum le alegi?
Atunci când alimentarea cu apă nu se face de la o rețea locală și bine structurată, rămâne varianta utilizării apei din pânza freatică. Pentru acest lucru, o pompă submersibilă reprezintă o soluție optimă din mai multe puncte de vedere.
Aceste pompe se deosebesc de celelalte prin faptul că au capacitatea de a funcționa imersate, complet scufundate în apă. Principiul care stă la baza funcționării unui astfel de aparat este acela de pompare a apei din adâncime spre suprafață.
Tipuri de pompe submersibile
Există mai multe criterii pentru clasificarea acestor pompe și o detaliere a acestor criterii îi este necesară utilizatorului final pentru a putea identifica mai ușor tipul de produs care corespunde nevoilor sale.
În orice caz, este întotdeauna indicat să apelezi la o echipă de oameni care cunosc subiectul în detaliu atunci când urmează să faci o astfel de achiziție. Și, indiferent că îți trebuie o pompă pentru ape curate sau una pentru ape murdare, la Gardenpedia vei găsi mereu omul potrivit care să te ajute să alegi corect.
Vom explica în cele ce urmează două dintre criteriile care stau la baza clasificării acestor produse:
● Poziționarea sursei de apă
Pompele care funcționează imersate se diferențiază în funcție de sursa apei prin prisma faptului că sunt dotate cu motoare mai mult sau mai puțin puternice, în funcție de cât de adâncă este apa în care sunt scufundate. O pompă pentru apă de suprafață cu adâncime redusă necesită o putere mai mică de pompare decât o pompă de adâncime al cărei scop este acela de a pompa apă dintr-un puț adânc de 60 m.
● Gradul de puritate a apei
În general, pompele de adâncime sunt gândite să transporte apă curată pentru alimentarea unei locuințe sau, eventual, chiar și a unui sistem de irigații. Pe de altă parte, pompele submersibile pentru apă de suprafață au capacitatea de a transporta volume mari de apă murdară din lacuri și iazuri, fiind echipate astfel încât să fie rezistente la coroziunea pe care o provoacă gradul de duritate a apei.
Alte criterii în funcție de care să alegi produsul potrivit
În funcție de caracteristicile lor tehnice, unele pompe fac față uzului în medii de lucru industriale, transportând o cantitate mare de apă într-un timp scurt.
Alte modele mai mici sunt, dimpotrivă, destinate uzului la scară mica, pentru locuințe și eventual grădini dotate cu sistem de irigații. În ceea ce privește modul de funcționare, o pompă submersibilă este simplu de utilizat: aceasta funcționează imersată în lichidul de pompare care are, totodată, și rol de agent de răcire.
Fiecare pompă este însoțită de o fișă tehnică din momentul în care părăsește fabrica producătoare. De asemenea, are o curbă de funcționare care menționează parametrii fiecărui model în parte. Există două caracteristici principale, iar producătorii specifică, de regulă, valorile maxime ale acestora. Înălțimea maximă de pompare (presiunea maximă) – H și debitul maxim - Q.
Ce trebuie reținut este faptul că cele două valori sunt invers proporționale, astfel că la înălțimea maximă, pompa va furniza debitul minim de apă și invers. Atunci când alegi modelul dorit trebuie să știi valoarea necesară de debit și presiune pentru sistemul tău de irigații, pentru a verifica dacă modelul respectiv poate furniza necesarul tău. Practic, pe curba pompei există o infinitate de valori care mențin tiparul menționat al proporționalității inverse între debit și înălțimea coloanei de apă.
Gardenpedia, o gamă variată de pompe submersibile la prețuri accesibile
Nu uita! Înainte să vizitezi un magazin online sau fizic de profil, analizează cu atenție criteriile care te pot ajuta să alegi modelul cel mai potrivit: numărul de utilizatori, debitul aproximativ de care ai nevoie pentru gospodărie, precum și bugetul disponibil.
Pe Gardenpedia.ro găsești o gamă variată de pompe submersibile, la prețuri accesibile, care pot fi potrivite pentru nevoile de apă curentă pe care le are locuința ta. De asemenea, echipa Gardenpedia îți oferă sugestii și sfaturi care te pot ajuta să iei cea mai bună decizie, deci intră în legătură cu unul dintre consultanții acesteia chiar acum!
Citiţi şi:
- Principalele aspecte de care să ții cont atunci când alegi o pompă submersibilă
- De ce să achiziționezi o pompă submersibilă în locul unui hidrofor?
- Pompe submersibile de calitate înaltă la cele mai avantajoase preţuri
- Cum să păstrezi intacte bluze la modă cu pompa de apă murdară
- Top 6 dispozitive esențiale pentru a-ți asigura confortul atunci când stai la casă
Adaugă comentariu nou