Ce cadouri poți oferi nașilor cu ocazia Sfintelor Paști!
Relația dintre nași și fini ar trebui să fie una specială, de prietenie și de respect reciproc. De aceea, se spune că de marile sărbători religioase finii trebuie să meargă cu un ”plocon” la nași. Înainte vreme, darurile care erau oferite cu acest prilej erau mult mai tradiționale, produse din carne de porc – cu ocazia Crăciunului, un miel de Paște, alături de nelipsita sticlă de vin roșu sau pălincă, un cozonac sau câteva plăcinte. Acum, deși aceste ”plocoane” sunt considerate învechite, obiceiul a rămas, doar că darurile au suferit ceva modificări. Sărbătorile Pascale sunt la un pas, așa că majoritatea finilor încep să se întrebe ce cadouri să ofere în acest an nașilor, atunci când merg în vizită în ziua de Paște. Avem și noi pentru tine câteva sugestii, din care te-ai putea inspira.
Coșuri cadou
Prima sugestie privind acele cadouri Paste pe care le poți oferi acum sunt acele coșuri cu produse tradiționale. După o perioadă în care tradițiile au fost într-un con de umbră, acum au început din nou să fie apreciate, așa că toată lumea va aprecia un astfel de gest. Nu este nevoie să colinzi magazine întregi în căutarea produselor pe care vrei să le oferi, ci apelează mai bine la Gift Idea, o firma care îți oferă coșuri cadou online. Sunt pline de produsele de care ai nevoie, de o bună calitate, gata ambalate și tot ce trebuie să faci este să le comanzi pe Internet. Sună perfect, nu-i așa?
O sticlă de vin bun
Pentru că ați fost invitați la masă, un cadou potrivit și mai ales, foarte util, este o sticlă de vin bun, care se poate consuma la masă. De asemenea, sticla de vin poate fi înlocuită cu oricare altă băutură preferată de nași, dar de regulă vin bea cam toată lumea. Alege un produs de o bună calitate, care nu se consumă în zilele obișnuite, și bucurați-vă împreună de acest dar.
Ustensile pentru grădinărit
Dacă nașii locuiesc la casă, cu siguranță au plantat flori sau câteva răsaduri prin curte. Așadar, un cadou potrivit cu ocazia Paștelui ar putea fi niște ustensile profesioniste pentru grădinărit.
Aparat pentru prepararea cafelei
Cum ar fi diminețile noastre dacă nu le-am începe cu o ceașcă de cafea bună și aromată? Probabil că mult mai lipsite de energie! Așadar, iată încă o idee de cadou numai bun de dăruit nașilor cu prilejul Iepurașului: un aparat profesionist de preparare a cafelei. Mai ales dacă știți că ei adoră să-și bea cafeaua dimineață împreună, este mai mult decât perfect.
Cărți
Nașii voștri adoră să citească? Au un autor preferat și voi știți care este și genul lor literar preferat? Atunci pur și simplu nu aveți cum să dați greș cu un set alcătuit din câteva cărți care ar putea fi pe placul lor. Dacă vă este teamă să nu cumpărați ceva ce se regăsește deja în biblioteca lor, atunci un card cadou de la o editură bună este din nou un cadou potrivit, deoarece își pot cumpăra ceea ce le face lor plăcere de acolo.
Set de aromaterapie
Un set de aromaterapie ar trebui să se regăsească în fiecare casă, deoarece nu doar că te ajută să te relaxezi după orele grele petrecute la serviciu, dar face și ca întreaga locuință să miroasă frumos. Dacă nu le știți preferințele în materie de arome, atunci optați pentru lavandă, pentru că toată lumea o adoră.
Lenjerie de pat
Din nou, potrivit specialiștilor, avem de a face cu un dar potrivit, menit să fie oferit nașilor cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște. Atenție însă, nu cumpărați una în ultima clipă, de la orice magazin care comercializează așa ceva: este important ca produsul să fie unul de o calitate deosebită, așa că studiați puțin ofertele și vedeți dacă nu cumva este mai bine să faceți achiziția online. Puteți comanda din timp și dacă produsul nu este de calitatea pe care o doriți, există posibilitatea ca acesta să fie returnat și să vă îndreptați atenția către altceva. Pentru a nu greși, lenjeria de culoare albă se potrivește la orice, așa că este de preferat.
Decorațiuni pentru casă
Obiectele decorative sunt foarte apreciate, așa că din nou, avem parte de un cadou care este pe placul celor care îl primesc. Întotdeauna se vor găsi ceva elemente decorative care se potrivesc perfect stilului în care este amenajată locuința, iar reprezentantele sexului frumos se plâng mereu că au prea puține. De aceea, de fiecare dată când mai mergeți în vizită, observă acele detalii care să îți vină în ajutor: culoarea mobilei și a parchetului, stilul de amenajare al camerei, și apoi, de comun acord, mergeți și cumpărați câteva decorațiuni care s-ar potrivi perfect. Un mic pont: dacă unul dintre voi se pricepe să le lucreze manual, vor fi cu atât mai apreciate, pentru că este un gest prin care ai înțeleg cât de mult apreciați faptul că sunt nașii voștri.
Nu uita de cei mici!
Nașii au copii? Atunci indiferent care este cadoul ales pentru ei, nu uitați să pregătiți ceva și pentru juniorii familiei. Aici trebuie să țineți cont și de vârsta acestora, dar și de preferințele lor, dar de regulă cu niște jocuri pentru întreaga familiei nu aveți cum să dați greș. Este mai greu cu hainele sau produsele cosmetice, deoarece nu știți dacă ați nimerit cea mai bună măsură, dacă sunt pe placul lor, sau dacă nu cumva se confruntă cu unele alergii sau afecțiuni cutanate, iar produsele oferite să nu fie tocmai ceea ce trebuie.
Ei, cum e? Ai găsit cadoul perfect printre recomandările noastre sau încă mai cauți?
Adaugă comentariu nou