Centrul medical de la Leşu, inaugurat la finele lui august! Modernizarea drumurilor, a iluminatului public, dar şi alte investiţii, pe agenda primarului Sorin Avram

Primarul comunei Leşu, Sorin Avram, anunţă că la finele acestei luni vor fi recepţionate lucrările la Centrul medical din comună, proiect finanţat de Compania Naţională de Investiţii. “Valoarea acestui proiect este de 5,3 milioane lei, aproximativ un milion de euro. Este un obiectiv foarte important pentru comunitate. În acest centru medical de pe amplasamentul fostei primării, sunt amenajate cabinete medicale, cabinet stomatologic, farmacie, alte spaţii administrative”, ne-a declarat primarul Sorin Avram.
În lucru este şi capela funerară de la Lunca Leşului, dar şi proiectul de modernizare a iluminatului public din comună, finanţat prin Administraţia Fondului de Mediu, care prevede înlocuirea corpurilor de iluminat cu cele LED şi un sistem de telegestiune.
Săptămâna trecută a fost semnat procesul-verbal de recepţie pentru proiectul cu finanţare europeană prin care au fost modernizate drumurile forestiere, iar în lucru este şi proiectul „Modernizarea drumurilor agricole din comunele Leșu și Poiana Ilvei (12,7 km)”.
Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Primăria Leşu a semnat contractul de finanţare pentru proiectul "Elaborarea și transpunerea în format GIS a documentației de amenajare a teritoriului Plan Urbanistic General al comunei Leșu", cu o valoare de 527,221.17 lei. În prezent se derulează procedura de achiziţii publice.
Tot în licitaţie sunt şi cele trei proiecte finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, respectiv Modernizare străzi de interes local în comuna Leșu, județul Bistrița-Năsăud - LOT 1 - 2.510.748,36 lei, Modernizare străzi de interes local în comuna Leșu, județul Bistrița-Năsăud - LOT 2 - 3.734.125,11 lei şi Modernizare străzi de interes local în comuna Leșu, județul Bistrița-Năsăud - LOT 3 - 3.755.126,53 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5