Cercetaţi pentru trafic de droguri

La data de 3 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în localități din județele Cluj și Bistrița- Năsăud, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din materialul probator administrat în cauză a reieșit că mai multe persoane ar fi efectuat activități de procurare, transport, deținere, distribuire și comercializare a unor cantități de substanțe interzise către consumatori, din cele două județe.
Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Române.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița Năsăud.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5