În cadrul Brigăzii 81 Mecanizată

Ceremonialul repatrierii din Afganistan şi “Ziua Porţilor Deschise”

Ceremonia repatrierii din Afganistan a Echipei Operaţionale de consiliere şi Legătură, constituită din militari din Brigada 81 Mecanizată se va desfăşura joi, 30 aprilie, începând cu ora 10,30, la sediul unităţii din Bistriţa.

Militarii bistriţeni au preluat oficial responsabilităţile de instruire a structurii de garnizoană a armatei afgane din Qalat de la partenerul american, în data de 1 noiembrie 2008, executând timp de 6 luni activităţi de consiliere în toate domeniile funcţionale ale acestei structuri, combinate cu o serie de misiuni de patrulare, umanitare şi cu focus medical în localităţile din provincia ZABUL.

Cu acest prilej, în garnizoana Bistriţa se va organiza Ziua Porţilor Deschise, la care sunt invitaţi să participe tinerii interesaţi de cariera militară, cetăţeni ai municipiului, personalităţi ale vieţii politice şi militare, cadre în rezervă şi retragere, veterani de război.

Invitaţii vor putea vizita expoziţia de armament şi tehnică din dotarea unităţii şi vor avea oportunitatea să participe la ceremonialul organizat cu prilejul repatrierii militarilor bistriţeni.

Accesul în unitate se va face pe la poarta din strada Avram Iancu nr. 1, iar programul de vizitare se va desfăşura între orele 08.00-13.00.

Jurnaliştii interesaţi de eveniment vor fi aşteptaţi joi, 30 aprilie, începând cu ora 10.30 la sediul unităţii din str. Grănicerilor, nr. 1.

Informaţie primită de la lt.col. Cristian Teglaş.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5