Cicliştii de la Bistritz Bike Shop Racing Team, pe podium la Vatra Dornei şi Baia Mare
A trecut încă un weekend plin pentru cicliștii de la Bistritz Bike Shop Racing Team. O parte dintre membrii echipei a participat în perioada 1-2 iulie la cea de a doua etapă din Cupa Naţională de Downhill în Vatra Dornei, iar baieții de la cross country au participat la “MTB Maraton Baia Mare”.
La etapa 2 din CND, Vatra Dornei, echipa a fost prezentă cu 8 membri din care 3 au urcat pe cea mai înalta treaptă a podiumului. Astfel, Petra Zăgrean a cucerit locul 1 la categoria Feminin, Hunyadi Mihai - locul 1, la categoria Masters, iar Alex Acurmuloaie - locul 1 la categoria Hardtail, Someșan Paul - locul 2 la categoria Copii, Scuturici Pavel - locul 5 la categoria Masters, Băieşiu Alexe Ioan - locul 12 la categoria Masters, Pop Marius Bogdan - locul 21 la categoria Masters și George Nedelcu - locul 26 la categoria Masters.
La maratonul ciclistic de la Baia Mare, au fost două trasee, de 30 km, respectiv de 72 km. Juniorul Andrei Burian s-a afirmat din nou, urcând pe treapta a 3-a a podiumului (din 11 participanți) la categorie și obtinând locul 19 (din 155 de concurenți) în clasamentul general, după un parcurs plin de peripeții.
“O cursă în care am avut parte de probleme tehnice, ploaie abundentă și un băiat care a căzut în faţa mea și și-a spart barba astfel că a trebuit să opresc să-l ajut”, povesteşte el pe Facebook.
Nu a fost deloc uşor nici pentru Ioan Băbuţan, care a participat la traseul lung. Pe lângă faptul că traseul a fost de o dificultate deosebit de ridicată, Ioan s-a rătăcit și a parcurs cel puţin 4 km în plus din cauza unor marcaje rămase de la una dintre edițiile precedente ale concursului. Cu toate acestea, a obținut un binemeritat loc 5 la categoria 40-49 ani (din 9 concurenţi) și locul 22 (din 36 de competitori) la general.
Următoarea competiţie la care va fi reprezentată Bistritz Bike Shop Racing Team prin Andrei Burian este Imprezzio Global MTB Marathon Cluj ce va avea loc în data de 9 iulie, iar o mare parte din membrii echipei vor fi prezenți la etapa 3 din Cupa Românie la Enduro, concurs organizat în perioada 8-9 iulie în Munţii Ciucaș, transmite Mihai Hunyadi de la Bistritz Bike Shop Racing Team.
Citiţi şi:
- Toamna se numără campionii la Bistritz Bike Shop Racing Team!
- Cicliştii de la Bistritz Bike Shop Racing Team, în etapa de Cupă Naţională de maraton de la Vidraru
- Petra Zăgrean a câştigat etapa a II-a a C. N. de Enduro. Rezultate bune pentru Bistritz Bike Shop Racing Team la Maratonul Făgetului
- Cicliştii de la Bistritz Bike Shop Racing Team, pe podium în prima etapă naţională de downhill
- De ziua lui, Andrei Burian a câştigat, la categoria sa de vârstă, Bike Race Braşov
Adaugă comentariu nou