Circulația autovehiculelor mari, restricționată joi, între 12:00 și 20:00, în Bistriţa-Năsăud, din cauza caniculei

Circulația autovehiculelor cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricționată joi , între orele 12:00 și 20:00, pe drumurile naționale și autostrăzile care tranzitează cele 15 județe din vestul țării, unde a fost instituit un Cod portocaliu de caniculă, inclusiv în Bistriţa-Năsăud, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

"Astăzi, 03.08.2017, în intervalul orar 12:00 — 20:00, pe drumurile naționale și autostrăzile care tranzitează 15 de județe din vestul țării vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu o masă autorizată > 7,5 tone. Restricțiile de circulație sunt instituite în baza codului portocaliu de caniculă (se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 40 de grade) emis de ANM. Avertizarea este emisă pentru următoarele județe: Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Arad, Sibiu, Alba, Bihor, Cluj, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Maramureș și Bistrița-Năsăud", se arată în comunicatul CNAIR remis joi AGERPRES.

Restricționarea circulației este necesară pentru protecția sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilității îmbrăcăminții rutiere.

Sunt exceptate de la această restricție autovehiculele de transport de persoane, de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; vehiculele care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturi funerare; transporturi poștale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanți; transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole și transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România sau de pe pagina de internet www.cnadnr.ro.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5