Claudiu Komartin, la Târgul de carte de la „Andrei Mureşanu”
În cadrul săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun” elevii Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”, atât liceenii cât şi elevii claselor a VIII-a, părinţii, profesorii doritori din oraş sau din judeţ au putut vizita acest liceu cu prestigiu şi au putut asista la toate activităţile desfăşurate pentru încântarea lor. În sala mică de sport s-a organizat un târg de carte cu sloganul „Nu vii tu la librărie, vine librăria la tine” de unde atât elevii cât şi profesorii şi-au putut cumpăra cărţi la preţuri mai mici decât cele din librării. Cărţile au fost „de toate pentru toţi” astfel că toată lumea a plecat de la târg cu o cărticică, un atlas, un dicţionar sau un manual de calitate. Invitatul special al acestui târg a fost poetul Claudiu Komartin, care nu a venit cu mâna goală, ci cu mai multe cărţi de la editura „Max Blecher” din Bucureşti.
Muzica şi dansul nu au fost nicidecum ignorate, în sala mare de sport Mihai Şaişuc, alături de Mădălina Roşu, au încântat audienţa cu stilurile lor de dans, cei doi au trecut de la samba, la rumba și apoi la jive şi au primit o mulţime de aplauze, felicitări, fiind admiraţi atât de elevi cât şi de profesorii care nu sunt obişnuiţi să-i vadă în această postură. Deşi cei doi au încântat şi în trecut colegii cu talentul lor binecunoscut este o plăcere să-i revadă de fiecare dată. Bianca Alexandra Habor a prezentat mai apoi colecţia Ștefaniei Borodi „Zbor în culori”, care a avut un real succes. Elevii clasei a XII-a nu au fost neglijaţi, ei putând să viziteze întregul liceu şi să-și facă o părere despre ce înseamnă să fii licean într-un asemenea colegiu. Aceştia au fost conduşi în toate cabinetele, în clase sau în sălile de sport pentru ca la sfârşit să declare că o să revină la CNAM. Reacţia pozitivă a elevilor a venit imediat, Vanesa Tomşa, a declarat că i-a plăcut tot ceea ce a văzut astăzi în liceu iar Antohi Mircea ne-a spus că „Evenimentele s-au desfăşurat exact cum trebuia şi deci a fost frumos”.
Chiuzan Cristiana
Sursă foto: www.bistritanews.ro
Adaugă comentariu nou