Clujeancă dată în urmărire, prinsă la Bistriţa

Peste 170 de persoane au fost legitimate în cele 13 baruri şi restaurante verificate, la finele săptămânii trecute, de poliţiştii Biroului Poliţiei Urbane împreună cu reprezentanţii Jandarmeriei, în cadrul unei acţiuni comune ce a vizat menţinerea ordinii publice pe timpul nopţii în municipiul Bistriţa şi cartiere. În urma verificărilor, au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale pe linie de ordine publică. De asemenea, în timpul acţiunii a fost depistată Mariana M. , de 31 ani, din Cluj-Napoca, care era declarată urmărită general, din 29 iulie, de Inspectoratul de Poliţie al judeţului. Femeia a fost ulterior predată unei escorte formată din poliţişti clujeni.

Tot în acest week-end, poliţiştii Serviciului Ordine Publică au organizat şi coordonat o acţiune pe linia prevenirii violenţei în zona barurilor şi discotecilor, precum şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere în comunele limotrofe oraşului Beclean şi Năsăud. Poliţiştii au verificat şapte discoteci, 21 baruri, legitimând peste 100 de persoane. Potrivit inspectorului Raluca Moldovan, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, pentru încălcarea prevederilor pe linie de ordine publică au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 800 lei. De asemenea, poliţiştii au controlat 68 de autovehicule, pentru abateri pe linie de circulaţie rutieră fiind aplicate 21 sancţiuni la O.U.G.195/2002, în valoare de 22.580 lei, patru avertismente , fiind ridicat şi un permis de conducere .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5