Colegiul Național "George Coșbuc" din Năsăud - prima şcoală românească din judeţ şi a patra din Ardeal - împlinește 160 de ani de istorie și performanță!

Anul 2023 marchează împlinirea a 160 de ani de la înființarea celui mai prestigios liceu al Năsăudului și unul dintre cele mai importante din județ - Colegiul Naţional George Coşbuc. Momentul aniversar va fi sărbătorit astăzi în Aula liceului, cu un program cultural-artistic pregătit şi susținut de elevii școlii, în prezența dascălilor școlii, a autorităților județene și locale, a foștilor absolvenți, în coordonarea directorului Steluța Vâju.

  Renumita instituție a fost inaugurată pe 4 octombrie 1863, sub titulatura „Gimnaziul Grăniceresc Francisc Iosefian”, fiind a patra școala româneasca din Transilvania, cu predare în limba română. Încă din 1921, școala a preluat numele poetului George Coșbuc, care a studiat timp de opt ani în această școală.

De 160 de ani, liceul reprezintă un simbol al elitismului, performanței, fiind un adevărat „laborator”de academicieni", 17 dintre cei 21 pe care i-au dat școlile năsăudene. Încărcată de istorie, tradiție, sobrietate, școala se distinge cu performanțe școlare deosebite în topul liceelor bistrițene.

***

În ținutul Năsăudului, Colegiul Național "George Coșbuc" are un loc distinct în memoria colectivă a locuitorilor acestei zone. Instituția a luat fiinţă la 4 octombrie 1863, cu o singură clasă de 40 de şcolari, absolvenţi ai anului şcolar 1870-1871.

Imnul liceului avea ca autor pe teologul şi profesorul Ioan Marte Lazăr, iar primul director al instituţiei a fost vicarul Grigore Moisil, viitorul preşedinte al Fondurilor Grănicerești, cel care a dirijat spre instituția şcolară majoritatea fondurilor financiare.
Principala instituţie şcolară a ţinutului năsăudean avea ca instituţii şcolare precedente Scoala Latino-Germana (1777), Institutul Militar (1784), Scoala de Fete (1826) şi Preparandia (1859). Gimnaziul Grăniceresc Năsăudean se deschidea oficial la 4 octombrie 1863 - ca rezultat al Învoirii celor 44 foste comune grănicerești.
De-a lungul timpului, instituția de învăţământ năsăudean va purta deosebite nume, dintre care, cea mai frecvenţă a fost Gimnaziul superior greco-catolic românesc din Năsăud (până în anul 1891); Liceul român grăniceresc din Năsăud (până în anul 1919); Liceul grăniceresc "George Coșbuc" (până în anul 1948); Şcoala medie nr. 1 "George Coșbuc" (până în anul 1956); Liceul "George Coșbuc" (până în anul 1974); Liceul de Matematica-Fizică (până în anul 1990); Colegiul "George Coșbuc" (până în anul 2000); Colegiul Național "George Coșbuc" (din anul 2000 şi în prezent).
Mii de absolvenţi ai Colegiului au ajuns mari personalităţi ale Ţinutului Năsăudean şi ale ţării: academicienii - Nicolae Bălan, George Coșbuc, Leon Daniello, Ilie Miron Cristea, Nicolae Drăganu, Emil Isac, Simeon Florea Marian, Iulian Marţian, Constantin C Moisil, Iuliu Moisil,Tiberiu Morariu, Iacob Muresianu, Florian Porcius, Iuliu Prodan, Dumitru Protase, Liviu Rebreanu, Grigore Silasi, Virgil Sotropa; numeroşi profesori universitari s-au evidenţiat în diverse universităţi şi şcoli din ţară: la Cluj - Traian Ceuca, Tiberiu Perseca, Eugen Moraru,Gavril Scridon, Gh. Tomuta, Vasile Merutiu, Victor Onisor, Valeriu Seni s.a.; la Iaşi: Gavril Istrate, Alexandru Husar, Liviu Coptil ş.a; la Bucureşti: Aurel Ianu, Aurel Cleja, Simion Mândrescu, Dumitru aHomei, Alexandru Ciplea ş.a; la Sibiu: Dumitru Acu, Silviu Borş s.a; la Braşov: Iuliu Morariu..; la Craiova: Alexandru Buia, Ovidiu Chita..; la Gherla - Emil Precup; la Cernăuţi - Sever Pop; în străinătate: Ioan Ciocan - la Budapesta, Francisc Cabicar la Praga, iar astăzi, numeroşi absolvenţi ai ultimilor ani lucrează în Canada, SUA, Japonia, Franţa, Germania, Anglia, Spania, Italia, Grecia, Olanda etc, de unde, prin intermediul Internetului pot lua legătura cu Şcoala noastră, instituţie în care şi-au pus bazele viitoarelor performanţe.

Numeroşi scriitori, compozitori şi artişti s-au mândrit cu faima de a fi fost absolvenţi ai liceului Năsăudean: Ion Pop Reteganul, Vasile Gr. Borgovan, Iustin Ilieşiu, Valentin Raus, Ioan Oarcăsu, Paul Decei, Aurel Rău, Vasile Rebreanu, Valeriu Varvari, Zaharia Sângeorzan, Ioan Istrate, Domiţian Cesereanu, Dariu Pop,Zaharia Bârsan, Augustin Bena, Nicolae Bretan, Emil Catarig s.m.a.

 

 

Comentarii

05/10/23 15:47
Vizitator

Istoria Gimnaziului Romanesc din Nasaud incepe în anul 1863, înfiintarea fiind consfințită prin Înaltul Decret nr. 1722 din 3 septembrie 1863. Dar din 1888 „Gimnaziul superior greco-catolic românesc din Nasaud” functioneaza in actuala cladire care gazduieste Colegiul National „George Cosbuc”. Iata ce spunea marele istoric Nicolae Iorga despre Gimnaziul din Nasaud in cartea sa intitulata „Neamul romanesc in Ardeal si Tara Ungureasca la 1906”:
„Clădit în 1888 după planuri cuminţi şi cumpătate, care nu sânt lipsite de frumuseţă, el cuprinde săli de clasă, de desen, de muzică, de bibliotecă, de muzeu, de experienţe şi odăi pentru direcţie. E bine împrejmuit şi are şi o grădiniţă în faţă. Întreţinerea e cât se poate de bună.Gimnaziul spaţios ca şi luminoasa biserică, ce înlocuieşte o alta arsă prin 1840, s-au făcut din banii celor patruzeci şi patru de comune grănicereşti. Pe la jumătatea veacului al XVIII-lea, sub Maria Teresa, şi generalul Buccow, comandant al Ardealului, a dat paza hotarului unor regimente de săteni,mai mult români, care, exercitându-se la arme şi ţinându-se totdeauna gata de luptă, nu-şi părăseau pentru aceasta grija câmpului. Instituţia a fost desfiinţată după 1800, şi din ea n-au rămas la Năsăud decât steagul ciuruit de gloanţe şi câte o tablă amintitoare, în biserica nouă. Dar averea grănicerilor s-a păstrat, şi vechea răsplată a vitejiei ţăranilor slujeşte astăzi la înălţarea de asemenea biserici şi la susţinerea unei şcoli ca aceasta, în care învaţă în mare parte urmaşi de-ai oştenilor. […]”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5