Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud - Şcoală Discovery

La nivel naţional se derulează proiectul "Şcoala Discovery", dezvoltat de Discovery Networks, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Din 16 ianuarie, pe Discovery Channel, de la ora 14,00, zilnic, va avea loc prezentarea câte unui program educaţional de o oră. Luni matematică, marţi chimie, miercuri biologie, joi fizică, vineri alte ştiinţe. Se va specifica foarte clar pentru ce clasă este adaptată fiecare emisiune. Programele sunt adaptate pentru claselor V-XII. Conţinuturile sunt special gândite pentru România, astfel încât să existe congruenţă între ceea ce fac elevii la şcoală, lecţiile propriuzise, şi ceea ce văd pe ecran. Va exista un site, scoala.discovery.ro, unde se vor găsi toate materialele complemenatre fiecărei emisiuni, pentru profesori, elevi şi părinţi.

Există 110 şcoli din România, din toate judeţele şi cuprinzând elevi de toate profilurile sociale, în care, într-o primă fază, profesorii vor fi formaţi pentru utilizarea resurselor de pe situl scoala.discovery.ro şi metodele de predare aferente. Din judeţul Bistriţa Năsăud, a fost propus Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Năsăud, dar se urmăreşte implementarea programului la nivelul întregului judeţ.

Comentarii

11/09/13 16:06

Imaginea imi apartine.

http://www.panoramio.com/photo/1496171
blog.cngc.ro

Simion S.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5