Comisie mixtă pentru verificarea pregătirilor pentru începerea anului şcolar

O comisie mixtă în care sunt cooptaţi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa –Năsăud, ai Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa – Năsăud, precum şi ai Instituţiei Prefectului - judeţul Bistriţa – Năsăud va verifica respectarea prevederilor legale cu privire la obligaţiile ce revin autoritaţilor administraţiei publice locale şi conducerii unitaţilor şcolare pentru pregătirea unităţilor de învăţămănt, în vederea deschiderii anului şcolar 2012-2013.

Comisia instituită prin ordinul prefectului Ani Bob îşi va desfăşura activitatea în perioada 3-7 septembrie 2012, la sediul unităţilor de învăţământ din localităţi.

În fapt, se va evalua stadiul realizării lucrărilor de investiţii, reabilitări, modernizări şi utilităţi la unităţile de învaţămănt din judeţ, cu finanţare din bugetul de stat şi alte surse externe, dar şi cel al realizării acţiunilor de igienizare şi aprovizionare cu combustibil. De asemenea, va fi verificată starea mijloacelor de transport necesare transportului elevilor, asigurarea mobilierului şcolar necesar şi a celorlalte dotări şcolare, inclusiv pentru clasa 0, dar şi stadiul achiziţionării manualelor şcolare şi a rechizitelor şcolare.

Autorizarea sanitară a unităţilor de învăţământ şi asigurarea condiţiilor de depozitare a produselor alimentare ce se vor distribui elevilor sunt alte aspecte care vor fi avute în vedere de această comisie.

Nu în ultimul rând, va fi monitorizată aplicarea prevederilor legale cu privire la creşterea siguranţei în şcoli, dar şi comercializarea produselor în incinta unităţilor de învăţământ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5