CONCURS DE LITERATURĂ UMORISTICĂ
Gruparea Literar-Umoristică „PĂSTOREL” Iaşi lansează concursul anual de literatură umoristică prin corespondenţă „Al.O. Teodoreanu”, seria nouă. Concursul se va desfăşura pe două secţiuni: epigramă şi poezie umoristică. Se vor trimite câte 5 (cinci) epigrame sau, după caz, 2 (două) poezii, la ambele secţiuni, tema impusă fiind FĂRĂ TEMĂ. (Regăsirea acestei sintagme – FĂRĂ TEMĂ- în textul trimis ar putea fi un câştig). Premiile, în cuantum de 300-200-100 lei, vor fi acordate de pizzeria LA BOMBA, din Gura Humorului, reprezentată de Sorin Poclitaru. Lucrările vor fi trimise în sistem motto, pe adresa: Gruparea Literar-Umoristică PĂSTOREL –Iaşi, Galeriile Anticariat D.I. Grumăzescu, Strada Lăpuşneanu, Nr. 24, Iaşi, până la data de 15 noiembrie 2014. Un juriu competent va desemna premianţii, care vor primi diplomele si premiile prin poştă.
Citiţi şi:
- Concursul internaţional de poem ironic şi epigramă TĂMÂIE ŞI OTRAVĂ
- Expoziţie de grafică umoristică intrenaţională
- Regulamentul celei de-a XXXVII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Satiră şi Umor „Mărul de Aur”
- REGULAMENTUL FESTIVALULUI NAŢIONAL DE SATIRĂ ŞI UMOR UMOR “MĂRUL DE AUR“ ediţia a XXV-a 2- 4 aprilie 2009
- Regulamentul Festivalului Naţional de Satiră şi Umor „Mărul de Aur”, ediţia a XXVII-a
Adaugă comentariu nou