Concurs iniţiat de organizaţia PNL Beclean
Sărbătorile de iarnă ne aduc în suflet lumină şi ne fac pe toţi să fim mai buni, mai inspiraţi. Apropierea acestora a dat prilejul organizaţiei PNL Beclean să demareze începând cu data de 13 decembrie 2011, un concurs prin care localnicii sunt invitaţi să redacteze gânduri pentru cei dragi, cu ocazia Crăciunului.
Comisia de evaluare va fi formată din preşedintele Stelian Dolha, d-na profesor Simona Konradi şi cei trei vicepreşedinţi ai organizaţiei locale - Ţermure Liviu, Cristian Cârlig, Vasile Cocoi.
Mesajele pot fi trimise până în data de 21 decembrie 2011, pe adresele [email protected] sau [email protected], concurenţii fiind rugaţi să menţioneze în e-mail numele şi numărul de telefon.
Autorii textelor pe care comisia le va considera cele mai reuşite şi originale, vor fi răsplătiţi astfel:
Premiul I: - telefon mobil;
Premiul II: - cameră web cu microfon;
Premiul III: - stick ( 8 GB ).
Biroul de presă al PNL BN
Citiţi şi:
- Concerte Liceul de Muzica Tudor Jarda
- Gelu Muthi: Mai avem de stabilit procentul de consilieri rezultat în urma sondajelor
- Premii pentru elevii din Bistrița și Năsăud la Concursul Interjudețean de matematică „Alexandru Papiu- Ilarian”
- Andrei Rusu: Trebuie o analiză serioasă a bugetului pentru a putea face o prioritizare a investiţiilor
- d-lui GHEORGHE SUCIU
Adaugă comentariu nou