CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE (ŞI PENTRU COPII), EPIGRAMĂ, PROZĂ, PROZĂ SATIRICĂ, ESEU, TEATRU, REPORTAJ LITERAR, PICTURĂ „DOR de DOR”

Incepând din 10.1.2014, puteţi trimite lucrările dumneavoastră pentru
CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE (ŞI PENTRU COPII), EPIGRAMĂ, PROZĂ, PROZĂ SATIRICĂ, ESEU, TEATRU, REPORTAJ LITERAR, PICTURĂ „DOR de DOR”
EDIŢIA a-IX-a(DOR-MĂRUNT, ediţia –II-a)

În condiţiile integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, unele elemente tradiţionale ale mediului sătesc şi ale sufletului românului sunt în pericol de a cunoaşte mutaţii sau de a dispărea. În scopul menţinerii, măcar în memoria creaţiilor artistice, a acestui izvor de trăiri autentice, revista literară fondată în urmă cu 9 ani ,,DOR de DOR,, înfiinţată şi condusă de scriitorul Marin Toma, organizează, cu sprijinul Consiliului Local DOR-MĂRUNT, Primăria DOR-MĂRUNT ,Judeţul CĂLĂRAŞI ,Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Tradiţiilor Naţionale CĂLĂRAŞI, Concursul Naţional de Poezie, Proză, Proză satirică, Teatru, Reportaj literar, Eseu, Epigramă, Pictură cu generoasa temă ,,UNIVERSUL SATULUI ROMÂNESC”.
La acest concurs pot participa creatori din întreaga ţară, indiferent de vârstă, membri şi nemembrii ai unor uniuni de creaţie, membri i ai Uniunii Scriitorilor şi scriirorii din Diaspora. Comisia de jurizare formată din critici literari şi de artă, poeţi, scriitori, artişti de imagine, va acorda pentru fiecare secţiune câte trei premii − premiul I, II şi III şi menţiunile I, II şi III. Premiile constau în diplome, bani şi publicarea în revista ,,Dor de Dor” din luna august, septembrie şi octombrie. Concurenţii vor trimite 5 poezii, dintre care una dedicată poetului naţional (poate fi odă, baladă, glossă, doină), 5 epigrame, două proze scurte (pot fi şi satirice), o piesă de teatru, scrisă pe maximum 8 pagini în WORD- FONT Arial 11 sau TIMES NEW ROMAN 12.

P.S.
Pictorii vor trimite un singur tablou reprezentativ. Aceste lucrări (tablouri) ,vor fi expediate până la data de 15 iulie 2014 pe adresa: Toma Marin, localitatea Dor Mărunt, judeţul Călăraşi, cod 917055
Tablourile vor fi înrămate cu rame uşoare.
Lucrările literare se vor trimite pe adresele:
[email protected]; [email protected]
Relaţii la telefon: 0242/643722 fix şi 0758010456 mobil (Marin Toma şi Doina Săbădeanu după 10 ianuarie 2014). Rezultatele concursului se vor publica în presa locală şi în revista ,,Dor de Dor” după data de 15 iulie 2014.
Faza finală a concursului va avea loc pe data de 16 august ,ora 13 LA HANUL RUSTIC DIN LEHLIU –GARĂ,JUDEŢUL CĂLĂRAŞI.
Din dorinţa noastră de a menţine vie flacăra culturii naţionale, în limita timpului şi a mijloacelor de informare, vă rugăm colegial să ne faceţi public acest regulament cadru al concursului. Vă mulţumim şi aşteptăm confirmarea primirii acestui regulament şi participarea dumneavoastră.
Cu respect,
Marin Toma şi Doina Săbădeanu
Notă:
Revista literară Dor de Dor este organizatoarea a NOUĂ EDIŢII a Concursului Naţional de Poezie ,,Dor de Dor” şi realizatoarea a celei de a patra editii a ANTOLOGIEI ,,DOR de DOR”, si a celei de a cincea incurs de realizare intitulată DOR de DOR-Dor- Marunt,2013

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5