Construcţia podului peste Someş şi asfaltarea a zece kilometri de străzi, proiecte majore pentru administraţia din Salva, în acest an!
Infrastructura rutieră rămâne una dintre prioritățile administrației publice locale de la Salva, iar șansa este faptul că vorbim despre investiții care au asigurată finanțarea, mai mult, a fost finaliyată și procedura de achiziții publice. În lipsa unui buget aprobat la nivel național și, ulterior, la nivel local, autoritățile locale pot lucra la aceste proiecte „în continuare”.
„Noi am avut demarat în vara anului trecut proiectul de construire a trei poduri, în zonele „La punte la Bodescu”, „Pe Luncă” şi „peste Someş la Geaslău”. La cele de peste râul Sălăuţa, mai sunt doar câteva lucrări de făcut, în schimb, vom începe construcţia podului peste Someş, contractul de finanţare fiind prelungit. Acolo s-a lucrat anul trecut la drumul de acces. ”, ne-a explicat primarul Gheorghe Onul.
Per total, vorbim de o investiţie de aproximativ patru milioane lei.
Primăria Salva are în derulare un proiect care vizează modernizarea infrastructurii rutiere. Este vorba despre o investiţie de aproximativ 14 milioane lei, care vizează asfaltarea a 28 de străzi, cu o lungime totală de aproape 10 kilometri, contractul de lucrări fiind adjudecat, în urma procedurii de achiziţie publică, de către ARL CLuj. Foarte probabil, lucrările se vor executa etapizat, pentru că unele străzi nu au încă reţeaua de canalizare, cuprinsă în etapa a doua a Master Planului de apă şi canalizare. Oricum, potrivit administraţiei locale, odată cu asfaltarea celor 28 de drumuri, toată reţeaua rutieră din intravilan va fi modernizată.
Drumurile care vor fi asfaltate sunt:
- Uliţa Dealul Belei Zapodii 1, L=180.00 m
- Uliţa Dealul Belei Zapodii 2, L=145.00 m
- Uliţa Morărenilor, L=152.00 m
- Uliţa Răstoaca Tr. 1, L=670.00 m
- Ulţta Răstoaca Tr. 2, L=64.78 m
- Uliţa Răstoaca Tr. 3, L=246.33 m
- Uliţa Pe Şes 1 Tr. I, L=473.50 m
- Uliţa Pe Şes 1 Tr. II, L=625.41 m
- Uliţa Pe Şes 2, L=150.00 m
- Uliţa Zăgrenilor Tr. 2, L=91.00 m
- Ulita Bulacenilor, L=244.19 m
- Uliţa Casarita Tr. 1, L=640.22 m
- Ulita Casarita Tr. 2, L=403.00 m
- Uliţa Gruiet, L=760.00 m
- Uliţa Hotar Gruiet, L=745.00 m
- Uliţa Susenilor, L=184.00 m
- Uliţa La Manole, L=130.42 m
- Uliţa La Mocirla 1, L=495.00 m
- Uliţa La Mocirla 2 Tr. 1, L=130.00 m
- Uliţa La Mocirla 2 Tr. 2, L=55.00 m
- Drum Unghiurele Grosi, L=200.00 m
- Uliţa In Dumbragi, L=145.00 m
- Uliţa Ples (La Pupeză) Tr. 1, L=143.75 m
- Ulita Pleş (La Pupeză) Tr. 2, L=32.00 m
- Drum Punte La Clejuţa, L=367.34 m
- Drum Punte Pe Lunca, L=237.86 m
- Str. Tănase Todoran, L=1,385.00 m
- Str. Zăgrenilor Tr. 1, L=577.00 m
Autorităţile locale speră ca în acest an să fie semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea căminului culturalm un proiect estimat la 1,9 milioane lei (400.000 EURO), pentru care a fost depusă documentaţia la Compania Naţională de Investiţii.
Nu în ultimul rând, după ce au fost făcuţi paşii pentru implementarea proiectului de alimentare cu gaz în comuna Salva – inclusiv asocierea cu comunele Coşbuc şi Telciu – se aşteaptă semnale cu privire la deschiderea finanţărilor, Salva fiind inclusă într-o primă etapă, alături de 26 de comune din judeţul nostru.
Citiţi şi:
- Salva: 28 de străzi vor fi asfaltate în perioada următoare. Toată reţeaua din intravilanul comunei va fi modernizată
- Asfaltările, în toi la Salva. Autorităţile locale mizează pe fonduri europene pentru a moderniza toate străzile
- Ziua Mondială a Poştei va fi sărbătorită printr-un amplu eveniment la Năsăud
- Tricolorul, cinstit la Muzeul Grăniceresc Năsăud
- Primarul Nicolae Vrâncean: 20 de străzi intră în asfaltare la Josenii Bârgăului! Încă un proiect important pentru locuitorii comunei se materializează
Adaugă comentariu nou