Copilă de 13 ani, plecată de acasă, din Arcalia, de negăsit!
Polițiștii din Bistrița-Năsăud continuă căutările unei tinere de 13 ani care a plecat voluntar de domiciliu, din localitatea Arcalia și nu s-a mai întors.
Până la această dată minora nu a fost găsită, iar polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale, împreună cu celelalte structuri cu atribuții pe linie de ordine și siguranță publică, rutieră, dar și cei de la Biroului de Transporturi Județean Bistrița-Năsăud desfășoară în continuare activități specifice în vederea găsirii minorei. Imediat după sesizarea dispariției a fost dispusă căutarea la nivel național a tinerei.
De asemenea, polițiștii distribuie fotografia fetei în zona unor magazine, centre comerciale, stații taxi, gări și autogări din județ.
Vă reamintim faptul că, la data de 20 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 8 iulie a.c., MOLDOVAN FELICIA MARCELA, în vârstă de 13 ani, a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit. Aceasta a mai avut plecări voluntare, însă a fost găsită de fiecare dată.
Semnalmentele tinerei: înălţime 1,40-1,50 m, aproximativ 45 de kg, față ovală, ochi căprui, păr negru, lung. La data plecării aceasta era îmbrăcată cu pantaloni de blugi, de culoare albastră, tricou de culoare albă cu imprimeu și adidași portocalii.
Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea fetei sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de pol
Citiţi şi:
- Copilă de 12 ani, căutată de polițiști, după ce a plecat de acasă!
- Minora de 13 ani, din Arcalia, căutată de o lună la nivel național, găsită în halta Șieu Măgheruș. Venea din Cluj, de la iubit
- Minora de 12 ani din Reteag, plecată de acasă de 5 zile, găsită de Anul Nou
- AȚI VĂZUT-O? Tânără de 15 ani a plecat de acasă din Monariu și nu s-a mai întors
- Poliţiştii din Bistrița-Năsăud caută o tânără de 11 ani
Adaugă comentariu nou