Corala “A. Mureşanu ” prezentă la festivalul “Ecouri transilvane” – Zalău

Leontina Burza

Duminică 8 nov. 2015, corala “A. Mureşanu a fost invitată la Zalău, pentru a participa la cea de-a 16-a ediţie a Festivalului coral internaţional “Ecouri transilvane”. Participarea lor la aceste manifestări organizate de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj a devenit un obicei, încă de la primele ediţii.
În acest an, Corala a dat răspunsurile la Sf. Liturghie în biserica cu hramul “Sf. Nicolae”, precum şi-a dorit Părintele Paroh Ionuț Pop, care declară că a reuşit acest lucru cu sprijinul dirijorului prof. dr. Ioan Chezan, un vechi prieten al Coralei şi dirijorului ei. După Liturghie, Corala a susţinut un recital foarte apreciat de enoriaşi.
Părintele Ionuţ Pop şi-a declarat aleasa preţuire pentru dirijorul Coralei, părintele arhidiacon prof. Cornel Pop, numindu-l muzician de excepţie, iar pe corişti prieteni ai Sălajului şi oameni deosebiţi, pentru care a găsit un îndemn cuprins în cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur care zice: “Cântă şi mergi mai departe. Dumnezeu este la capătul drumului”. Le-a mulţumit frumos pentru îngereasca liturghie, dorind ca vocile alese cu care i-a inzestrat Dumnezeu să mai răsune în biserica pe care o păstoreşte.
Pentru această ocazie minunată se cuvin mulţumiri alese, adresate d-lui prof. dr. Dorel Cosma, director al Centrului Cultural Municipal Bistriţa, pentru sprijinul acordat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5