Crearea unui perete accent în dormitor: 6 metode

Dacă simți nevoia să îți reamenajezi dormitorul, poți să creezi un perete accent în încăpere, apelând la diverse trucuri. Astfel vei reuși să oferi o notă fresh întregii camere și vei crea un aspect plăcut și interesant în acest spațiu.

Folosește o culoare puternică

Cea mai simplă metodă de a crea un perete accent în dormitor este aceea de a folosi o culoare puternică, sau un model interesant. Încearcă să optezi pentru o nuanță diferită de restul încăperii, însă, complementară cu restul decorului din dormitor. De exemplu, poți opta pentru o culoare mai intensă decât restul culorilor, și totodată mai închisă. Dacă dormitorul tău este decorat în alb, un perete accent într-o nuanță de albastru închis ar putea fi o alegere inedită.  

Dacă dormitorul este decorat în culori închise, atunci peretele accent ar trebui să aibă o nuanță deschisă.

Însă, trebuie să ai grijă cu alegerea culorilor. Optează pentru nuanțe care să nu obosească ochii și care să se afle în echilibru cu restul încăperii. Scopul unui perete accent este acela de a atrage atenția, fără să creeze senzația de spațiu încărcat. 

Aplică tapet

Dacă pereții camerei sunt vopsiți cu lavabilă, poți să creezi un perete accent, aplicând tapet pe unul dintre ei. În schimb, dacă montezi tapet neutru pe trei pereți, alege un tapet colorat sau cu model pentru peretele accent. Iar dacă optezi pentru trei pereți cu tapet colorat, atunci cel accent va fi uni. Îți recomandăm să optezi pentru un tapet cât mai simplu, fiind vorba de dormitor, unde atmosfera trebuie să fie cât mai liniștitoare.  

Fie că optezi pentru un tapet simplu, sau pentru fototapet, încearcă să apelezi la ajutorul meșterilor, care se pricep la aplicarea acestui material. 

Alege un tapet magnetic sau stickere

Într-un dormitor de copii, poți să creezi foarte ușor un perete accent, aplicând stickere colorate, cu diverse personaje. De asemenea, poți încerca și tapetul magnetic, care permite lipirea unor magneți direct pe perete. Aceștia pot fi dați jos foarte ușor și înlocuiți la o anumită perioadă de timp.

Tapetul magnetic whiteboard are în compoziția sa particule de fier, lucru care îl face receptiv la magneți de mici și mari dimensiuni. În plus, acesta are la bază vinyl, așa că poate fi curățat în mod repetat, dacă cei mici vor să deseneze pe el. Cu ajutorul unui astfel de tapet magnetic poți obține o suprafață utilă, distractivă și interactivă, care se poate transforma oricând într-o tablă tradițională de scris.

Folosește panouri decorative

Cu ajutorul unor panouri decorative poți obține un perete accent elegant și modern în același timp. Fie că optezi pentru panouri 3D, multiscope, din burete, lemn sau plută, oricare dintre aceste modele va oferi casei tale un aer rafinat.

De asemenea, poți opta și pentru panouri speciale din burete, în care poți integra diferite elemente decorative, precum flori uscate, pene, mușchi, crenguțe sau conuri – pentru a aduce natura mai aproape de tine.

Montează o oglindă

O metodă originală de a obține un perete accent este aceea de a insera o oglindă în dormitor, care reflectă lumina și care va crea iluzia că spațiul este mai mare decât pare în realitate. Această metodă este ideală pentru dormitoarele mici. Încearcă să alegi o oglindă de dimensiuni mai mari, care poate fi  așezată pe peretele opus cu fereastra, pentru a crea senzația de spațialitate.

Folosește tablouri

Cu câteva tablouri vei putea obține un efect interesant și vei putea scoate în evidență unul dintre pereți. Poți alege rame cu fotografii alb-negru, tablouri cu forme abstracte sau diverse peisaje, care să îți ofere o stare de liniște și relaxare. De asemenea poți alege tablouri canvas 5 piese, de dimensiuni reduse, pentru a crea un colaj interesant pe unul dintre pereții din dormitor.

 

Așadar, amenajarea unui dormitor nu ar trebui să se rezume doar la alegerea pieselor de mobilier. Fiind vorba de camera în care te odihnești, ai nevoie de un decor care să te reprezinte și care să îți transmită o stare de bine. Așa că poți alege să creezi un perete accent, care să schimbe cu totul perspectiva amenajării din dormitor.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5