Cristian Niculae (ADI Deşeuri): Priviți oameni buni, câtă nesimțire există la unii!
Aceste fapte incalificabile costă 30 000 lei!
Un cetățean certat cu bunul simț și cu responsabilitatea, a poluat Pădurea Sigmir prin abandonarea deșeurilor în natură, la marginea drumului județean 151 care face legătura între localitățile Sigmir și Blăjenii de Sus. Inspectorii Corpului de Control ai A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud au căutat elemente de identificare a făptuitorului și au solicitat organelor abilitate identificarea și sancționarea acestei persoane.
Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a răspuns prompt și polițiștii l-au sacționat pe numitul H.M. din cartierul Sigmir cu suma de 30.000 lei, conform art. 62 din OUG 92 / 2021.
Trist în toată această situație este faptul că unii cetățeni nu înțeleg faptul că operatorul de salubritate Supercom SA ridică de la poarta casei orice tip de deșeuri în programul săptămânal de colectare al deșeurilor reziduale și reciclabile, în campaniile gratuite de colectare a deșeurilor voluminoase și a celor vegetale, precum și pe bază de comandă.
Acțiunile de verificare și monitorizare a zonelor predispuse abandonului de deșeuri în natură desfășurate de inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud vor continua în tot județul.
Nu mai aruncați deșeurile în natură, riscați amenzi foarte mari!
Hai să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat.”
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud
Citiţi şi:
- Cristian Niculae (ADI Deşeuri): Dorim să îmbunătățim în permanență gestionarea deșeurilor pentru a avea un județ mai curat
- Un bărbat din Bistrița Bârgăului, suprins aruncând deșeuri în zona Tăușor! Ce amendă a primit
- Unii cetățeni pur și simplu nu înțeleg că natura din preajma localităților nu este groapă de gunoi! Iar pentru acești indivizi amenda este o sancțiune binemeritată!
- Beclenar amendat după ce a aruncat deșeuri în apropierea Hergheliei Beclean
- Cristian Niculae: Să reducem cantitatea de deșeuri abandonate în natură! Campanii de colectare gratuită, concursuri pentru elevi și acțiuni de ecologizare, sub egida ADI Deșeuri
Adaugă comentariu nou