Cu două ore înainte de închiderea secțiilor, în Bistrița-Năsăud prezența la vot era de 37,87%

Cu două ore înainte de închiderea urnelor, 37,87% din alegătorii din Bistrița-Năsăud au votat. Peste 98.500 de persoane și-au exercitat dreptul la vot, dintre care peste 86.000 pe liste electorale permanente, peste 10.000 pe liste electorale suplimentare, iar peste 1400 cu urna mobilă.

La nivel național, cu tot cu Străinătate, prezența depășea 47 de procente. Bistrița -Năsăud a rămas pe locul 9, de la finalul clasamentului.

În mediul rural, au votat cu peste 12.000 de persoane mai mult față de mediul urban. De asemenea, au votat mai multe femei. Pe grupe de vârstă, cei mai mulți alegători au ântre 45 și 64 de ani, urmați de cei peste 65 de ani. Tinerii între 18 și 24 de ani sunt la polul opus. 

În municipiul Bistrița, prezența la vot era de 40,82%, Năsăud – 36,51%, Beclean – 41,73%, Sângeorz-Băi – 31,57%.

Pe secții de votare, cele mai mici prezențe s-au înregistrat la Viile Tecii, Gersa II, Bichigiu, Feldru, Fântânița, iar la polul opus sunt Brăteni, Jeica, Bretea, Colibița, Șirioara, Sălcuța. 

*** 

Reamintim că în Bistrița-Năsăud, în noiembrie 2024, prezența la urne a fost de 43,78 %, față de 46,25% cât a fost în turul 1 al alegerilor prezidențiale din 2019. Din cei 260.226 de alegători înscriși în listele electorale permanente, au votat 113.939 persoane, dintre care 101.745 persoane înscrise în listele electorale permanente, 10.475  pe liste suplimentare, iar 1719 persoane prin intermediul urnei speciale.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5