Cu Fordul în remorcă
Vineri, la ora 23.15 a fost identificat în trafic pe DJ 172 A, în localitatea Budeşti Ionel S. de 21 de ani din Ţagu, în timp ce conducea auto marca BMW fără să posede permis de conducere. În momentul legitimării şoferul a prezentat un permis de conducere pe numeleunui alt cetăţean. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi fals privind identitatea . Sâmbătă , la ora 17.43, Adrian A. de 33 de ani din Vermeş , în timp ce conducea un autoturism marca Ford în aceeaşi localitate, din cauza neatenţiei şi a vitezei a intrat într-o semiremorcă nesemnalizată care se afla pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma impactului a fost proiectat pe contrasens şi s-a colizionat cu un autoturism condus regulamentar de Cornel L. din Lechinţa. Din accident au rezultat rănirea uşoară a lui Adrian A. şi avarii în valoare de 3000 lei. Duminică, la ora 16.00, Liviu B. de 48 ani din Rodna, în timp ce conducea în Ilva Mică un autoturism Volkswagen Golf, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu polei a pierdut controlul volanului părăsind partea carosabila şi răsturnându-se în şantul din partea drapta a directie de mers. Din accident au rezultat ranirea pasagerei în autovehicul Doina C. de 40 ani din Rodna şi avarii în valoare de circa 10.000 lei.În aceeaşi zi, la ora 08.55, Vasile H. de 32 ani din Sîngeorz Bai, în timp ce conducea în Sîngeorz Băi un autoturism Ford Mondeo, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă a pierdut controlul volanului părăsind partea carosabilă şi colizionându-se lateral cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice, situat în partea dreaptă a directiei de mers. Din accident au rezultat rănirea pasagerei în autoturism Maria C. de 49 ani din Sîngeorz Bai şi avarii în valoare de circa 1.500 lei.
Adaugă comentariu nou