Cu mic, cu mare de Moş Nicolae

Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sarbătorirea Naşterii Domnului. Vechi datini româneşti ne ajută în fiecare an să simţim şi să trăim atmosfera plină de căldură şi veselie a Sărbătorilor de iarnă. Perioada Sărbătorilor de iarnă începe de la Sfântul Nicolae, când toată lumea îşi aduce aminte cu drag de copilărie. Cu acest prilej profesorii Iuliana Matean, Brics Daniela şi Pop Alina de la Colegiul Tehnic Infoel s-au hotărât să le ofere ocazia elevilor din clasa XI C să trăiască Spiritul Crăciunului alături de copiii şi educatoarele grupei mari, prof. Georgeta Ganea şi Ionela Lazea de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 Bistriţa.
Elevii au fost întâmpinaţi de micuţi cu colinde după care au împărţit cadourile pe care le-au pregătit micuţilor. Educatoarele au pregătit 8 centre de artă cu diverse materiale în cadrul cărora copiii, împreună cu elevii au realizat felicitări de Crăciun pentru cei dragi. Toţi au participat cu drag la activitatea „Cu mic, cu mare de Moş Nicolae”, ascultând colinde şi amintindu-şi cu drag de copilărie precum ne-au relatat ulterior. Alin a concluzionat: „Vizita la grădiniţă m-a adus într-o lume a copiilor pe care am uitat-o de mult timp şi în care m-am putut bucura de lucruri simple de care nu mă mai pot bucura la vârsta asta”. Nicoleta a spus: „Eu m-am simţit foarte bine alături de copii şi aş dori să mai venim pe la ei”. Vizita s-a încheiat cu realizarea unei expoziţii cu lucrările realizate pe care au putut-o viziona şi părinţii preşcolarilor.
La plecare, liceeni ne-au împărtăşit următoarele impresii:
„Mi-a plăcut mult, sper să mai am ocazia să vă vizitez. Sărbători fericite! Vreau iar la grădi ”
„A fost super OK să ajutăm puştii de aici”
„Activitatea de astăzi a fost foarte interesantă. A fost o experienţă plăcută să revenim de unde am plecat, adică să ne jucăm din nou în măsuţele de la grădiniţă”
„A fost o zi deosebită! Cred că o să mai trec pe aici!”
„A fost foarte frumos şi distractiv”
„A fost cea mai tare activitate la care am participat”
„Mi-a plăcut foarte mult şi vreau să mai vin însă este obositor să lucrezi cu copiii. Vă apreciez foarte mult, educatoarelor!”
„Vreau iar la grădiniţă”
„A fost foarte bine. Copiii s-au bucurat să aibă şcolari printre ei”
Copiii de grădiniţă au fost încântaţi că au avut asemenea vizitatori şi că au primit cadouri de la Moş Nicolae. Lui Răzvan i-a plăcut că au „făcut felicitări, au lucrat cu ei, au râs şi s-au amuzat împreună”. Lorenei i-a plăcut că au „ajutat-o la lipit steluţe, clopoţei şi îngeraşi”. Toţi preşcolarii şi-au dorit ca prietenii lor mai mari să îi mai viziteze şi cu alte ocazii şi le transmit următorul mesaj: „Îi iubim pentru că sunt prietenii noştri şi ne-au făcut fericiţi, îi mai aşteptăm pe la noi şi vrem să îi vizităm şi noi. Ne-ar plăcea să ne jucăm cu ei în zăpadă.”

Prof. Iuliana Matean, Daniela Brics şi Alina Pop, Colegiul Tehnic Infoel
Prof. Georgeta Ganea şi Ionela Lazea, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5