Cu permis fals de Iralnda, prin Nimigea de Jos

La data de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Județean 173B, între Mintiu și Nimigea de Jos.

Pentru control a fost oprit un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din Nimigea de Jos. Cu ocazia controlului, polițiștii au verificat un permis de conducere eliberat de către autoritățile din Republica Irlanda. Întrucât acesta nu prezenta elementele de siguranță și particularitate, a rezultat faptul că permisul nu este unul autentic.

Conducătorul autoturismului a fost testat și cu privire la consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, falsul material în înscrisuri oficiale, și uzul de fals.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5