Cu viteză, într-un şanţ între Şieu Odorhei şi Coasta
O tânără care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi s-a răsturnat cu autoturismul într-un şanţ a ajuns la spitalul din Beclean pentru a primi îngirjiri medicale. Accidentul s-a petrecut la finele săptămânii, pe DJ 151, între localităţile Şieu Odorhei şi Coasta.
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că o tânără, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Şieu Odorhei, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Şintereag-Lechinţa, pe fondul neadaptării vitezei, a derapat şi s-a răsturnat într-un şanţ. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei autoturismului, care a fost transportată la Spitalul orăşenesc Beclean în vederea acordării de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul IPJ BN.
Faţă de aceasta Poliţia oraşului Beclean efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Citiţi şi:
- Un bărbat care „dirija” o căruţă, accidentat la Coasta
- Accident între Cristur-Șieu și Coasta. O tânără din Dumitra, transportată la spital
- Accident la Şieu Măgheruş: A adormit la volan, iar autoturismul s-a răsturnat într-un şanţ
- O cisternă cu lapte s-a răsturnat între Coasta și Cristur!
- Accident rutier spectaculos între Şirioara şi Coasta
Adaugă comentariu nou