Cum să alegi pachetul de servicii funerare pentru nevoile tale

Firmele de servicii funerare îți sunt alături în fiecare moment pentru a te ajuta să faci față ceva mai ușor durerii pierderii unei persoane dragi și să organizezi o înmormântare conform tradițiilor fără să ai prea mari bătăi de cap. Poți alege unul dintre pachetele de servicii funerare disponibile, acestea fiind potrivite pentru toate nevoile și situațiile.

Tipuri de pachete funerare

În general, firmele de pompe funebre pun la dispoziție trei categorii principale de pachete funerare, clasificate în funcție de preț și de tipurile de servicii incluse. Pachetele economice sunt cele mai avantajoase din punct de vedere financiar, însă acestea includ doar câteva produse și servicii de bază (sicriu, cruce, toaletarea decedatului, transport).

Pachetele standard au un preț ceva mai ridicat, însă majoritatea pot fi acoperite integral de către ajutorul de înmormântare primit de la stat. Acestea includ mai multe servicii și pot asigura și alte produse, ca de exemplu seturi de prosoape și batiste pentru a fi împărțite celor care participă la înmormântare. În cele din urmă, pachetele premium includ servicii complete și pot asigura și pachetele alimentare, coliva și colacii.

Cum alegi pachetul potrivit?

Așadar, firmele de servicii funerare pun la dispoziție numeroase tipuri de pachete. Cum știi pe care ar trebui să îl alegi astfel încât totul să decurgă fără probleme? Iată câteva criterii principale de care ar trebui să ții cont.

Prețul

Desigur, acesta este principalul factor de care ar trebui să ții cont, astfel încât să nu ai de-a face apoi cu probleme financiare. Din fericire, chiar și pachetele cu valoarea cea mai mică asigură serviciile de bază, astfel încât orice familie să poată organiza o înmormântare ca la carte pentru cei dragi, indiferent de posibilitățile lor.

Dacă, totuși, îți dorești ca firma funerară să țină cont de absolut fiecare aspect și îți permiți niște cheltuieli ceva mai mari, atunci există și opțiunea mai costisitoare a pachetelor complete. Firma cu care colaborezi îți va oferi oricând detalii despre fiecare pachet disponibil și despre prețul său, așadar că nu ezita să ceri informații.

Cât de mare va fi ceremonia

Nevoia pentru servicii funerare complete sau de bază depinde și de cât de mare va fi ceremonia pe care o organizezi. O ceremonie la care vor participa multe persoane va avea implicit nevoie de cât mai multe pregătiri și servicii. Așadar, în aceste situații sunt mai potrivite pachetele complete. În schimb, pentru o ceremonie mică, în familie, poți opta și pentru un pachet mai economic.

Tipul ceremoniei și dorințele decedatului

Există și cazuri în care decedatul sau familia sa și-au exprimat dorința de a urma un tip diferit de ceremonie. De exemplu, se poate opta pentru incinerare în favoarea înhumării, lucru care necesită alegerea unui pachet diferit de servicii. Majoritatea firmelor de pompe funebre pot asigura și incinerarea în schimbul unor sume destul de avantajoase.

Alegând pachetul de servicii funerare potrivit, te vei asigura că ceremonia de înmormântare va decurge fără niciun fel de probleme. Ținând cont de criterii precum prețul pachetului și bugetul pe care îl ai disponibil, dar și dimensiunea și tipul de ceremonie, poți opta pentru pachetul ideal pentru nevoile tale.

 

Imaginea poate fi descărcată de aici.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5