Curs de iniţiere în arta fotografică

Fotoclub Axxa dă startul din 3 octombrie 2012 la a doua serie a "Cursului de iniţiere în arta fotografică", adresat oricărei persoane cu vârsta peste 16 ani, indiferent de nivelul de cunoştinţe în domeniul fotografic. Singura condiţie este să posede un aparat de fotografiat şi să dorească să-şi aprofundeze cunoştinţele în ce priveşte fotografia artistică.
Va fi un curs interactiv, aplicat, în care nu se insistă pe teorii şi detalii tehnice, ci vor fi împărtăşite propriile experienţe şi cunoştinţe ale membrilor Fotoclubului Axxa. Cursurile vor fi susţinute de Robert Kovacs, Mihai Filipoaia, Nandi Jirghiuta şi Toni Pal şi se întind pe o perioadă de 8 săptămâni, acesta având loc în fiecare miercuri intre orele 18:00 şi 21:00 în sala atelier a Fotoclubului Axxa din sediul Centrului Judeţean de Cultură Bistriţa-Năsăud, str. Grigore Balan nr 11.
Se vor aborda teme tehnice specifice cum ar fi înţelegerea aparatului de fotografiat, variabilele care influenţează realizarea unei fotografii reuşite: timpul de expunere, diafragma, distanţa focală, sensibilitatea (ISO) precum şi relaţiile de subordonare dintre ele, compoziţia, lumina în fotografie, procesarea imaginilor, cât şi fotografia ca stare de spirit. Se vor organiza şi 2 ieşiri în teren unde participanţii vor putea aplica informaţiile asimilate în timpul cursului. Sunt disponibile 15 locuri, informaţii la telefoanele: 0744.505.920 – Toni Pal sau 0741.754.535 – Robert Kovacs. La sfarsitul cursului se va organiza o expoziţie cu lucrări ale cursanţilor, iar cursanţii cu cel mai bun portofoliu realizat în timpul cursului vor fi premiaţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5