David Dorian, sărbătorit la 60 de ani, în prezenţa colegilor bibliotecari şi scriitori

Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” l-a sărbătorit pe scriitorul David Dorian, la împlinirea a 60 de ani. Într-o ambianţă festivă, directorul Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea a declarat: „Ne întâlnim într-un moment aniversar plin de emoţie şi făcând un bilanţ putem spune că David Dorian a avut un traseu literar extins de la debutul din 1974 până astăzi. David Dorian are în palmaresul său cărţi de publicistică, de proză şi mai ales de poezie. Îl felicit pe David Dorian şi în numele colegilor bibliotecari pentru că este un om de o calitate specială, extrem de harnic şi priceput şi să ştiţi că în spatele unor manifestări culturale derulate la Bibliotecă se află şi David Dorian. Ne întâlnim azi cu un scriitor important, de valoare, care ar trebui recitit. Îi urăm sănătate şi tot ceea ce-şi doreşte să se împlinească. Să trăieşti, David, întru mulţi şi fericiţi ani!”.
Au avut intervenţii despre viaţa şi opera lui David Dorian, Andrei Moldovan – preşedinte SSBN, Olimpiu Nuşfelean – director Mişcarea Literară, colegii scriitori Vasile Filip, Gheorghe Mizgan, Victor Ştir, Ana Zegrean, iar din partea colegilor bibliotecari a vorbit Gabriela Molnar.
David Dorian s-a născut la 27 martie 1957 în orașul Bistrița. A absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică și Facultatea de Inginerie Electrică. Studii tehnice postuniversitare. Masterat în managementul securității și sănătății în muncă. De profesie inginer diplomat și jurnalist. Din anul 2006 lucrează ca bibliograf la Biblioteca Județeană Bistrița-Năsăud.Are publicate maai multe cărţi ce au stârnit interesul criticii.
În finalul manifestării, autorul a închinat o cupă de şampanie cu invitaţii şi a acordat autografe pe volumul lansat cu acest prilej, „Strigătul”, apărut la Editura Charmides.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5