De Ziua Unirii Principatelor Române, demonstrează că îţi pasă
Radio Someş derulează o acţiune de conştientizare a populaţiei din judeţ cu privire la respectarea şi aplicarea normelor de protecţie a mediului înconjurător sub sloganul „Demonstrează că îţi pasă!” la care au achiesat Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, cultele religioase, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, operatorul de salubritate şi alte ONG-uri. Parteneri de nădejde vor fi şi primarii astfel că, în 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, în foarte multe dintre localităţile judeţului vor fi organizate adunări generale de informare despre necesitatea respectării normelor de mediu, pentru a avea un aer şi ape mai curate.
În cadrul şedinţei cu primarii derulată la Instituţia Prefectului, reprezentanţii Radio Someş au menţionat că se impune o campanie continuă de educare şi implicare civică. „Legi există, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru instituţii haideţi să luăm măsuri. Schimbarea trebuie să vină de la fiecare dintre noi”, este îndemnul promotorilor campaniei.
În context, primarul comunei Romuli, Ioan Moniţa, a punctat, din capul locului că începe să-i fie ruşine de necesitatea unor astfel de campanii care să determine pe fiecare... să-şi facă datoria. Acesta a precizat că în localitatea pe care o gestionează nu sunt probleme cu deşeurile, iar dacă fiecare şi-ar face treaba acolo unde este nu ar mai fi nevoie de astfel de campanii.
Pe de altă parte, primarul Niculae Anghel de la Coşbuc a ţinut să menţioneze că marile probleme sunt generate de agenţii economici, care nu predau deşeurile către operatorul de salubritate, din cauza tarifelor mari.
Nu în ultimul rând, Nicolae Moldovan, edilul Becleanului, a menţionat că Bistriţa-Năsăud are în implementare proiectul de gestionare în sistem integrat a deşeurilor, care va deveni cu adevărat operaţional după o perioadă de timp. „Să fim ponderaţi. Dacă exagerăm şi dacă scoatem gunoaiele în evidenţă, vom arăta că judeţul Bistriţa-Năsăud este de nelocuit. Bistriţa-Năsăud are cetăţeni harnici, frumoşi, trebuie să-i sensibilizăm”, a menţionat primarul din Beclean pe Someş.
Citiţi şi:
- Campania "Demonstrează că îți pasă! " organizată și la Năsăud
- Unire împotriva gunoaielor, la Beclean
- Reprezentanţii Instituţiei Prefectului, în mijlocul cetăţenilor pentru discuţii legate de mediu
- Ecologice de Beclean
- A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom SA vor derula campanii GRATUITE de colectare a deșeurilor voluminoase și vegetale!
Comentarii
Da ,da ...bine.. bine. Dar SOMESUL moare incet.
Adaugă comentariu nou