„DEDEMAN”, LIDER NAŢIONAL, ŞI-A DESCHIS PORŢILE” LA BISTRIŢA, FIIND „DEDICAT PLANURILOR TALE”
Cunoscuta şi apreciata firmă „DEDEMAN” care este lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, având capital 100% românesc (spre mândria noastră), a deschis, vineri, 14 septembrie 2012, un „supermagazin” la Bistriţa, fapt ce marchează inaugurarea celui de-al 30-lea magazin al companiei „Dedeman” la nivel naţional şi al 4-lea inaugurat în acest an.
Magazinul Dedeman Bistriţa se află pe str. Sigmirului, nr. 20, în zona industrială a oraşului, are o suprafaţă de peste 12.000 metri pătraţi, se încadrează în suprafaţa medie ale reţelei, valoarea investiţiei fiind de 10 milioane de euro, iar deschiderea unităţii de la Bistriţa s-a făcut după două luni de la inaugurarea de la Slatina.
Bistriţenii, şi nu numai, vor găsi la Dedeman cele mai bune soluţii şi produse de calitate, având la dispoziţie peste 45.000 de articole din varii domenii, ce acoperă 11 domenii, compania are peste 5600 de angajaţi, 30 magazine, două centre logistice, parc auto propriu, peste 310.000 mp suprafaţă de vânzare şi între 6000-18.000 m.p. suprafaţa unui magazin.
„Dedeman” este afacerea de succes a doi antreprenori români, din 1992 în 20 de ani de activitate au dezvoltat o companie de succes datorită satisfacerii cerinţelor clienţilor şi strategiei de business, iar până în 2015 va avea un număr total de 45 de magazine.
Evenimentul plăcut şi mult aşteptat al inaugurării magazinului Dedeman Bistriţa s-a desfăşurat în data de 13.09.2012 la care au onorat cu prezenţa d-na Nastasia Ani Bob - prefectul judeţului, dl. Stelian Dolha – vicepreşedinte CJ, dl. Alexandru Pugna – vicepreşedinte CJ, dl. ing. Ovidiu Creţu – primarul municipiului Bistriţa şi, nu în ultimul rând, gazda, dl. Pavăl Dragoş – preşedinte „Dedeman”, împreună cu reprezentaţii companiei, dl. George Avram – viceprimarul Bistriţei, mass-media locală, oameni de afaceri, manageri, directori de instituţii, invitaţi etc.
Şi-au exprimat gândurile şi aprecierile faţă de acest minunat obiectiv şi necesar magazin: primarul Bistriţei, dl. Ovidiu Creţu: „Suntem mândri că Dedeman a ales Bistriţa, pentru că aici piaţa imobiliară se dezvoltă şi sunt necesare materiale de construcţii. Îmi aduc aminte ce era odată aici, biroul meu, dar îi felicit şi le spun un „Bun venit” la Bistriţa.
Preşedinte „Dedeman”, dl. Pavăl Dragoş: „Suntem încântaţi să deschidem magazinul nostru cu numărul 30, unde şi-au găsit un post de lucru un număr de 178 bistriţeni. Este o mare bucurie şi sărbătoare pentru noi. Mulţumim organelor judeţene şi locale, cât şi mass-mediei locale prezentă”.
D-na Nastasia Ani Bob, prefectul judeţului: „Este un eveniment deosebit, benefic bistriţenilor şi nu numai, este un punct de reper pentru judeţ şi clienţi. Felicitări tuturor”.
Dl. Stelian Dolha – vicepreşedinte CJ: „Mă simt acum român, cu adevărat, pentru că firma are capital 100% românesc. Felicitări pentru realizări şi succese!”
A urmat tăierea panglicii inaugurale de către dl. primar al Bistriţei – Ovidiu Creţu şi preşedinte Dedeman – dl. Pavăl Dragoş, urmată de un cocktail.
Un vis şi o dorinţă împlinite la Bistriţa, în judeţ şi zonă – un magazin necesar care trebuie vizitat şi le spunem „Bun venit pe meleagurile Bistriţei, succes şi la mai mare!”
Citiţi şi:
- Vineri, 14 septembrie, marchează inaugurarea celui de-al 30-lea magazin al companiei Dedeman, la Bistriţa
- Inaugurarea unui nou magazin LIDL, la Bistriţa
- Amenajările la magazinul Dedeman stârnesc nostalgii edilului
- Dorel Goia și Emanuel Babici, Cetăţeni de Onoare ai judeţului Bistrița-Năsăud, în Top 300 Cei mai bogaţi români
- „LEONI” – 10 ANI
Adaugă comentariu nou