Deputatul Diana Morar: Cruciada cavalerului Robert. Miroase tare a blat
Acțiunea filmului se petrece într- o toamnă târzie din frumosul nostru județ, unde șef peste peneliști e Robert Sighiartău, acest cavaler templier modern, care a dat startul prigoanei asupra pesediștilor, angajându-se, la nivel declarativ deocamdată, într-o cruciadă (politică) menită să -i umple tolba cu voturi (și nicidecum să scape poporul de jugul pesedist ).
Ca și templierii de odinioară, care se autointitulau "sărmanii soldați ai lui Cristos și ai templului lui Solomon", și care participau la expedițiile militare din Țara Sfântă cu motivul că mormântul din Ierusalim al Mântuitorului trebuie eliberat de sub ocupația musulmanilor, tot așa și cavalerul Robert participă la alegerile parlamentare ca să elibereze tărâmul sfânt al patriei - mame de sub stăpânirea PSD-ului .
Templierii din vechime mai aveau un țel, nedeclarat , în cruciade, la fel ca și urmașul lor, Robert . Primii - să se îmbogățească rapid, prin jafuri, al doilea - să ajungă deputat. ( am putea zice ceva și despre metoda lui, dar ne abținem).
Dacă pe drumul spre țelul nedeclarat al templierilor mai stătea câte un sarazin, plătea cu viața . Iar dacă în drumul lui Robert spre deputăție stă vreun membru PNL bănuit de blat cu dușmanul declarat PSD, plătește cu mandatul, fie el de consilier județean , municipal sau local .
Așa ne-a spus tânărul Robert mai deunăzi, când anunța cu surle și trâmbițe excluderea din partid a trei consilieri județeni.
Doar că ne-a cuprins îngrijorarea. Ne temem să nu rămână cavalerul Robert fără soldați ! De ce? Pentru că , recent, s-a petrecut un episod interesant în Chiuza. La votul din Consiliul Local pentru funcția de viceprimar, candidatul PNL a întrunit zero voturi. Adică nu l-a votat nici colegul penelist care l-a propus și nu s-a votat nici candidatul pe sine însuși. Toți consilierii PNL (în număr de 3) au dat votul, șoc și groază, Antihristului, adică PSD-ului . Rezultat: Chiuza are viceprimar PSD .
Așteptăm, cu sufletul la gură, din moment în moment, anunțul cavalerului Robert, cum că rebelii de la Chiuza au fost excluși din partid. Și da, ăștia chiar sunt blatiști, cum altfel să nu-și voteze propriul candidat, pe Petru Pavel?!
Încă așteptăm anunțul pentru consilierii de la Beclean, care au făcut la fel.
La Târlișua, idem.Toți cei patru consilieri PNL au votat viceprimarul PSD. Târlișua, unde e președinte interimar Sorin Hognogi. Pe când excluderea lor din partid? Sau poate oamenii-s nevinovați, or fi îndeplinit ordinul interimarului. Ar trebui și el exclus din PNL?
Totodată așteptăm să fie retras subprefectul PNL, pentru că, așa cum PNL-ul, prin vocile lui Turc și Sighiartău, a declarat că nu vrea vicepreședinte de Consiliu Județean și nici viceprimar la municipiu, pentru că asta ar însemna blat cu PSD-ul , la fel e și cu funcția de subprefect.
Nu de alta, dar altfel miroase tare a blat, de data asta făcut chiar de cel care vociferează împotriva blatului, adică Robert Sighiartău. Ar fi un fel de - hoțul strigă " Hoțul!" .
CMF 11240022
Citiţi şi:
- Robert Sighiartău (PNL): Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud este organul de presă al PSD!
- Dubla măsură din PNL BN sau Mic tratat despre ipocrizia lui Robert Sighiartău
- Diana Morar: Domnule Sighiartău, fiți bărbat și asumați-vă o poziție! Sunteți cu PSD sau cu forțele de dreapta?
- Consilierii ACL acuză ilegalităţi în schimbarea din funcţie a lui Peteleu. Kiss Laszlo, noul viceprimar al municipiului Bistriţa
- Senatorul Ovidiu Florean: Contraperformaţa lui Klaus Iohannis şi Florin Câţu este incredibilă!
Adaugă comentariu nou