Deputatul PNL Stelian Dolha critică numirea lui Stanoevici la Cultură

*Dolha: Un nou rol pentru ministrul- dezastru al Diasporei

Deputatul PNL Stelian Dolha critică numirea fostului ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, în funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii.

"Există vreo explicaţie, alta decât iresponsabilitatea, pentru ultima mişcare facută de Ponta, cea cu numirea actoraşului Stanoevici secretar de stat? Sau noua sinecură pentru unul din responsabilii dezastrului votului din Diaspora e doar o altă dovadă de sfidare faţă de cei care au fost împiedicaţi să voteze în noiembrie? E un fel de a spune: “M-aţi trimis voi la plimbare, cu reacţia voastră, dar uite că n-am plecat, sunt tot prim ministru şi numesc pe cine am eu chef, când am chef." Chiar şi pe un fost ministru, campion al gafelor, pe care societatea civilă spera să nu-l mai vadă vreodată în spaţiul public", scrie deputatul PNL Stelian Dolha pe pagina sa de Facebook.

Premierul Victor Ponta l-a numit, vineri seară, secretar de stat în Ministerul Culturii pe Bogdan Stanoevici, fostul ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5