Dicţionarul Bibliologilor Români, cu Victoria Fătu Nalaţiu

Dicţionarul Bibliologilor Români îşi propune să prezinte persoane şi personalităţi care activează în domeniul ştiinţelor informării şi comunicării, cu precădere în bibliologie. Autorii amplei lucrări G. Buluţă, V. Petrescu, E. Vasilescu aduc în faţa specialiştilor, dar şi a cititorilor, nume de referinţă din acest domeniu. Judeţul nostrum este reprezentat de Victoria Fătu-Nalaţiu, membru de onoare în conducerea Asociaţiei Bibliotecilor din România. Absolventă a Şcoalii de biblioteconomie din Bucureşti, Victoria lucrează din 1975 ca bibliotecar la Grupul Şcolar „Grigore Moisil” din Bistriţa. Se dedică bibliotecii şi picturii în egală măsură şi se face cunoscută de-a lungul îndelungatei sale cariere prin pasiunea cu care şi-a servit profesia. Colaborează la revista Biblioteca, în presa locală şi în diverse volume colective (Copilul şi cartea. Rolul bibliotecii şcolare în educarea tinerei generaţii, Trăirea profesiei şi creativitatea, Estetica în biblioteca şcolară, Puterile imaginii în biblioteca viitorului ş.a.). Susţine activitatea asociaţiei profesionale şi este recompensată cu premiile ABIR „Ioan Bianu” şi „N. Georgescu-Tistu”. Organizează biblioteca şcolii după principii moderne, asociază lecturii şi alte activităţi didactice, înfiinţează şi susţine cercuri de lectură şi artistice. Ca recunoaştere, după pensionare, biblioteca şcolii primeşte numele “Victoria Fătu Nalaţiu”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5