Directorul APIA, în vizorul celor de la USL

Copreşedintele Uniunii Social Liberale Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, susţine că alianţa politică a respectat angajamentul de a nu politiza instituţiile deconcentrate şi de „a face schimbări de dragul schimbării”. Totuşi, pentru unii directori există anumite „excepţii” şi chiar se impune schimbarea.
„Eu a foarte multe nemulţumiri despre ceea ce se întâmplă la APIA. L-m sunat personal pe domnul ministru şi i-am spus ce se întâmplă cu banii europeni, pe tot felul de mizerii şi jocuri făcute de grupuri de interese, deturnându-se zecii de miliarde de lei anual. (…) Vă dau un simplu exemplu, pe care să-l luaţi sub semnul întrebării, pentru că s-ar putea să greşesc. Am o informaţie că domnul primar Mureşan de la Năsăud (n.n. – fostul primar Dumitru Mureşan) ar fi concesionat cu 1 euro arul sau metru pătrat de păşune alpină, pe care 2-3 şmecheri încasau 575 euro”, a explicat Radu Moldovan, în cadrul unei conferinţe de presă.
Mai mult, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, directorul executiv al APIA BN, Emil Scurtu, ar fi refuzat să furnizeze Direcţiei Generale a Finanţelor Publice date despre cei care încasează aceste subvenţii, „pentru a vedea dacă banii sunt cheltuiţi normal, dacă sunt plătite taxele către stat”.
„Am avut o discuţie destul de contondentă în urmă cu două-trei săptămâni, la solicitarea celor d ela Finanţe, sigur că aştept ca cei de la minister să-şi facă timp să facă o analiză la APIA”, a concluzionat Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5