Dividend cu randament de 15% și acțiuni gratuite pentru acționarii TeraPlast
- Dividendul brut este de 0,13 lei/acțiune, ceea ce reprezintă un randament de 15,4% la capitalizarea actuală a companiei.
- Suplimentar distribuției de cash, acționarii vor primi 1 acțiune gratuită la fiecare 4 acțiuni deținute, în cadrul majorării capitalului social.
- Dividendele vor fi acordate în luna iulie, iar distribuirea de acțiuni gratuite va avea loc în luna septembrie a acestui an.
În cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data de 25 iunie 2021, acționarii TeraPlast au aprobat acordarea de dividende și distribuirea de acțiuni gratuite.
Valoarea totală a dividendelor care urmează a fi acordate este de 226,6 milioane de lei, iar majorarea de capital social se va realiza cu suma de 43,6 milioane lei. Asta înseamnă un dividend brut de 0,13 lei/acțiune și distribuirea de 1 acțiune gratuită la fiecare 4 acțiuni deținute.
„În istoria noastră de 125 de ani, anul 2020 vă rămâne un an al adaptării strategiei și ne bucurăm că în tot acest proces beneficiem de încrederea acționarilor noștri. Investim peste 160 milioane de lei în dezvoltarea Grupului TeraPlast pentru a livra în continuare creșteri de două cifre. Primul trimestru a confirmat că suntem pe drumul cel bun în realizarea bugetului de 636,2 milioane de lei cifră de afaceri în 2021, iar evoluția din ultimele luni ne face să credem că în 26 iulie vom anunța încă o serie de rezultate excelente pentru Grup. Tranzacțiile recente ne permit să aducem valoare acționarilor noștri și, în același timp, să ne continuăm evoluția. Oferim acționarilor un randament de 15,4%, calculat la capitalizarea actuală a TeraPlast. Considerăm firesc să ne răsplătim acționarii pentru încrederea pe care ne-au arătat-o” a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.
Dividendele se acordă din profitul înregistrat de TeraPlast SA în trimestrul 1 al anului curent. În urma finalizării tranzacției de vânzare a diviziei Steel, care a avut loc în februarie 2021, TeraPlast a înregistrat un profit de 274 milioane de lei. Din acest profit, Consiliul de Administrație al TeraPlast a propus distribuirea sumei de 226,6 milioane de lei sub formă de dividend special, propunere aprobată în 25 iunie de către AGA. Tot atunci s-a aprobat și majorarea de capital social și acordarea de 1 acțiune gratuită la fiecare 4 acțiuni deținute.
Pentru dividende, data ex-date este 12 iulie 2021, iar data plății este 22 iulie 2021. În cazul majorării de capital social, ex-date este 28 septembrie 2021, cu data plății stabilită pentru 30 septembrie 2021.
Informații cheie pentru 2021:
- Grupul TeraPlast investește peste 160 milioane de lei în creșterea cu 50% a capacității de producție pentru linia de business Instalații, în dublarea capacității de procesare a fabricii de reciclare PVC rigid și în noul segment de business ambalaje biodegradabile.
- Pentru 2021, Grupul TeraPlast are bugetată o cifră de afaceri de 636,2 milioane de lei și o EBTDA de 89,1 milioane de lei, în creștere cu 60% (cifra de afaceri), respectiv 63% (EBITDA) comparativ cu anul 2020.
- În perioada ianuarie-martie 2021, Grupul TeraPlast a înregistrat o cifră de afaceri de 107,9 milioane de lei (+28% față de T1/2020) și o EBITDA de 17,5 milioane de lei (+61% față de T1/2020). În aceeași perioadă, profitul operațional s-a dublat, iar marja EBITDA a crescut la 16,2%. Aceste rezultate țin cont de redimensionarea Grupului în urma tranzacțiilor din 2020 și sunt peste cele bugetate.
- Grupul studiază activ și alte oportunități de achiziții în țară și în străinătate. Obiectivul Grupului este de a reconstrui EBITDA de 130 milioane de lei anterioară tranzacțiilor recente, în decurs de 2 ani, atât prin fuziuni și achiziții, cât și prin creștere organică.
Despre Grupul TeraPlast
Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și, din septembrie 2020, în indicii TotalCap și MicroCap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al doilea an consecutiv.
Citiţi şi:
- Cifra de afaceri a Grupului TeraPlast Group s-a majorat cu 28% în trimestrul I
- TeraPlast a încasat 373 milioane de lei din vânzarea diviziei Steel și va acorda dividend special
- Grupul TeraPlast achiziționează linia de producție de folii din polietilenă a Brikston Construction Solutions SA
- Grupul TeraPlast performează în primul semestru din 2020 cu o creștere de 49% a profitabilității, față de 32% estimat
- Veşti bune! Grupul TeraPlast marchează o creștere cu 71% a profitului net în primul semestru
Adaugă comentariu nou