Doamnele Năsăudului, sărbătorite la Muzeul Grăniceresc!

Ziua Internațională a Femeii a fost sărbătorită la Năsăud, în organizarea Cercului ASTA Năsăud, în colaborare cu Muzeul Grăniceresc Năsăudean, Primăria și Consiliul Local Năsăud.

Evenimentul de suflet s-a desfășurat în Sala de conferințe a Muzeului Grăniceresc. După vizionarea unei expoziții cu creații artizanale și cusături realizată de astriștii Cornelia Bodescu și Petrică Tocală, a avut loc simpozionul „Femeia astristă în ultimele 3 (trei) decenii”, susţinut de prof. Ioan Seni, președintele de onoare al Despărţământului ASTRA Năsăud.

De asemenea, în cadru festiv, a fost lansat volumul de poezie „Suflet ștrengăresc” al autoarei Luminița Rus Cincea, apărut anul trecut la Editura Napoca Star. Preşedintele Cercului ASTRA Năsăud, Floarea Pleş, a fost cea care a prezentat cartea şi autoarea frumoaselor versuri.

Col.(r) Ioan Boțan – președinte Despărţământ ASTRA Năsăud și ing. Ovidiu Maghiar – secretarul Despărţământului ASTRA au înmânat carnete de membru noilor înscrişi.

Muzica și poezia au fost puse la sufletul participanţilor de astriştii Cornelia Bodescu şi Amalia Țuțuruga.

 

                                                                                     Floarea Pleș

                                                                  Președinte Cerc Astra oraș Năsăud

 

 

 

Comentarii

09/03/23 13:25
Delia Velescu

FELICITARI!
O zi frumoasa!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5