Doar jumătate dintre solicitatori au loc la internatul şcolar
În Năsăudul supranumit şi „Oraşul Şcoalelor”, unde fiinţează trei licee a căror cursuri le frecventează elevi din toată Ţara Năsăudului şi chiar din judeţele limitrofe, este o singură unitate ce asigură cazarea şi masa pentru aceşti tineri. Aceasta este a Grupului Şcolar Silvic, director prof. Gavrilă Onul şi adjunctul, conducere care se zbate şi reuşeşte cu prisosinţă să asigure condiţii optime elevilor din internat.
Potrivit directorului Onul, toate locurile sunt ocupate până la refuz, neputând face faţă tuturor solicitărilor. Internatul, cu cele 80 de locuri de cazare a fost reabilitat capital în urmă cu trei ani şi întreţinut aşa cum o cer regulile şi legile în vigoare. Poate de aceea solicitările depăşesc cu mult locurile care pot fi oferite de liceu, ele „sărind” peste 150 în acest an.
În anul 1990, fiecare liceu din localitate dispunea de câte un internat şi câte o cantină şcolară, spre bucuria părinţilor care plăteau mai puţin pentru odraslele lor şi, în plus, îi ştiau sub o supraveghere permanentă. Acum, doar jumătate din elevii „navetişti” au „prins” locuri la singurul internat care a supravieţuit marilor transformări postdecembriste… restul trebuie să stea „în gazdă”, fiind nevoiţi să plătească sume considerabile…
Adaugă comentariu nou