Doi bărbaţi înarmaţi, surprinşi în fondul de vânătoare de la Valea Mare
Duminică seara, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă la 112, de un paznic de vânătoare în cadrul Asociaţiei Societatea Cinegetică Someşul Rodna, că pe fondul de vânătoare nr.15 Valea Mare a observat două persoane înarmate, fără autorizaţie.
“Din cercetările la faţa locului s-a constatat că T. M. de 26 ani din Şanţ împreună cu M. G. de 42 ani din Valea Mare au intrat fără acordul gestionarului pe fondul de vânătoare nr.15 Valea Mare cu două arme asupra lor. Armele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicatul transmis de Inspecvtoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Cei doi sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de “trecerea pe un fond de vânătoare cu arma de vânătoare fără acordul gestionarului” şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Citiţi şi:
- Vânător din Livezile, cercetat pentru braconaj pe fondul cinegetic de la Cuşma
- Efective în creştere pe fondurile de vânătoare gestionate de AJVPS
- Fondul de vânătoare de la Cormaia adjudecat de Asociaţia Cinegetică „Ursul brun”
- Tânăr din Dobric, cercetat pentru braconaj. Avea asupra lui o arbaletă
- Au intrat ilegal cu autovehiculele în fondul cinegetic și au fost sancționați de către jandarmii montani Colibița
Adaugă comentariu nou