Doi tineri din Beclean, reținuți pentru violență în familie, distrugere și furt calificat
La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a două persoane.
În cadrul cercetărilor într-un dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de violență în familie și distrugere, polițiștii au constatat că un tânăr de 22 de ani, din Beclean, la data de 15 ianuarie a.c., în timp ce se afla în Bistrița, la locuința surorii sale, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat-o fizic pe aceasta, distrugându-i totodată telefonul.
În urma probatoriului administrat, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de furt calificat, polițiștii au stabilit faptul că în data de 16 ianuarie a.c., tânărul de 22 de ani, însoțit de un altul de 20 de ani, din Beclean ar fi pătruns într-o clădire aparținând unei societăți comerciale, de unde au sustras suma de 220 de lei și alte bunuri. Totodată, cu ocazia cercetărilor, bunurile provenite din activitatea infracțională au fost recuperate parțial, fiind restituite persoanei vătămate.
Față de cei doi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Aceștia urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citiţi şi:
- A sustras plăcuțele de înmatriculare de la o maşină din Bistrița. Polițiștii de la investigații criminale l-au găsit
- Percheziții în județ! Grupare specializată în comiterea infracțiunilor de distrugere prin incendiere și furt calificat, destructurată de poliţişti
- Un bărbat şi o femeie, arestaţi preventiv într-un caz de şantaj! 50.000 euro ar fi costat tăcerea!
- Bistrițean de 66 de ani, reținut! A furat o autoutilitară din Sărata, a condus fără permis până la Toplița, unde a fost implicat într-un accident!
- Bărbat din Beclean cercetat pentru violență domestică, arestat preventiv!
























Adaugă comentariu nou