Domnului Gheorghe Goarnă, din Crainimăt, felicitările noastre!
Sâmbătă, 2 mai, în faţa magazinului “Plus” din municipiul Bistriţa, Gheorghe Goarnă, din localitatea Crainimăt, a găsit o importantă sumă de bani. Conştient fiind că banii respectivi nu îi aparţin, acesta s-a prezentat cu ei la şefa de tură a magazinului, căutând pe păgubaş şi a-i înmâna.
Fiind martor al întâmplării, am consemnat acest caz.
Mai apoi, trecând pe la magazinul cu pricina, am aflat că cineva a revendicat această sumă. Am aflat astfel că banii îi aparţineau unui cetăţean italian. După detaliile oferite de el şefei de tură, acesta a intrat în posesia lor.
Acest caz ar fi bine să fie exemplu pus în practică şi de alţi cetăţeni din judeţul nostru şi nu numai.
Iată că şi un italian se poate convinge că românii sunt cinstiţi, modeşti şi simpli şi nu râvnesc la bunul altuia, aşa cum, din păcate, presa italiană ne ia peste picior la orice “împrejurare” reală sau mai puţin reală cu românii noştri din Italia.
Citiţi şi:
- Accident la Crainimat, cu doua masini implicate
- Tânăr din Crainimăt, reținut pentru 24 de ore şi cercetat pentru conducere fără permis
- Bărbat din Crainimăt, arestat preventiv pentru furt
- O șoferiță din Crainimăt, rănită, după ce a intrat cu mașina într-un alt autoturism
- Trei bărbaţi din Crainimăt, cercetaţi pentru că nu au virat stopajul la sursă
Adaugă comentariu nou