Dorel Cosma, publicat în revista românilor din Canada
Primul număr din acest an al publicaţiei „Destine literare”, revistă de cultură editată de Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români, având ca director pe Alexandru Cetăţeanu şi redactor şef pe Muguraş Maria Vnuck, aduce în faţa cititorilor, în prealabil, scriitorii români de peste Ocean, dar şi colaboratori din ţară.
În acest număr este prezent şi poetul Dorel Cosma cu trei poezii în limba engleză ce fac parte din volumul „Amintiri de pe o ilustrată / Memories on a Postcard “ apărut în traducerea lui Muguraș Maria Vnuck, la Nosa Nostra Publishing House, editat de Palatul Culturii Bistriţa.
Tot în traducerea scriitoarei stabilită peste Ocean sunt prezenţi în publicaţie şi Joel Conte din Franţa, şi Theodor Damian din New York, cu care Palatul Culturii din Bistriţa are legături ce s-au concretizat prin mai multe proiecte, atât la noi, cât şi în Paris, New York sau Câmpul Românesc (Toronto, Canada).
Felicitări celor publicaţi !
Adaugă comentariu nou