Dosar penal pentru un tânăr din Bistrița Bârgăului, în urma unui accident cu un ATV. Era băut și fără permis
La data de 7 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier în localitatea Bistrița Bârgăului.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, din Bistrița Bârgăului, în timp ce conducea un ATV pe o stradă din localitate, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat. În urma accidentului, atât conducătorul ATV-ului, cât și un pasager de 20 de ani, au fost răniți, acesta din urmă fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul ATV-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancționat contravențional.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul de 21 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar ATV-ul condus de acesta nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat.
De asemenea, polițiștii au mai stabilit că, după producerea accidentului, conducătorul vehiculului ar fi mutat ATV-ul în curtea unui imobil, modificând astfel locul producerii evenimentului rutier.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
**
Conducători de ATV-uri, fiți responsabili în trafic!
Conducătorilor de ATV-uri le recomandăm să respecte regulile de circulație și să conducă astfel de vehicule numai dacă dețin permisul de conducere corespunzător, atunci când legea îl impune. De asemenea, este important să utilizeze doar vehicule înmatriculate sau înregistrate, după caz.
Totodată, polițiștii îi sfătuiesc să evite deplasările în zonele de locuințe la ore nepotrivite și să nu accelereze inutil vehiculele. Zgomotul excesiv afectează liniștea și creează disconfort pentru locuitori, iar un stil de conducere agresiv poate genera situații de risc.
Conducătorii de ATV-uri trebuie să respecte restricțiile de acces și să nu circule pe terenuri, drumuri forestiere sau în arii naturale unde accesul este interzis, respectând totodată proprietatea publică și privată.
Nu în ultimul rând, nu conduceți sub influența alcoolului sau a altor substanțe și nu transportați pasageri dacă vehiculul nu este destinat acestui scop.
Citiţi şi:
- Accident în care a fost implicat un ATV. Intervin salvatorii din Maramureș
- Accident cu ATV-ul la Fântânele. Un tânăr a ajuns la spital
- Tânărul din Agrieș, implicat în accidentul rutier cu ATV-ul, în stare critică la ATI
- Cum se conduce corect un ATV
- Un gând bun și o rugăciune pentru Marius, membru al Grupului “Glanetașul” din Agrieș, internat în stare gravă la spital
























Adaugă comentariu nou