Dosare penale pentru doi elevi. Unul a folosit petarde în curtea şcolii, celălalt, obiecte periculoase

  Un elev aflat în clasa a X-a a găsit un mijloc de relaxare mai puţin obişnuit pentru pauza dintre ore. Acesta a experimentat explozia unei petarde în mijlocul elevilor aflaţi în curte în timpul unei pauze.

Având în vedere pericolul la care au fost supuşi elevii, conducerea instituţiei de învăţământ a luat atitudine faţă de gestul elevului şi a solicitat sprijinul jandarmilor. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au trecut la identificarea tânărului care a făcut acest gest în mijlocul colegilor. După discuţiile purtate cu aceştia, a fost identificat elevul de 16 ani, care deţinea petardele în cauză.

"Au fost chemaţi aparţinătorii legali, iar în prezenţa acestora i s-au întocmit actele de sesizare pentru operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform legii nr. 126 din 1995, republicată, privind regimul materiilor expozive, art 37, lit.a. Totodată, în timp ce erau căutate petardele, în sala de clasă jandarmii au găsit şi un box ascuns în cutia de cadouri de sub bradul impodobit. Şi în acest caz a fost identificat elevul care l-a introdus în şcoală, iar în prezenţa aparţinătorilor i-au fost întocmite actele de sesizare pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, conform art. 372 Cod PenalConform legii, portul sau folosirea unui cuţit, pumnal, box sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, fac parte din  infracţiunile contra ordinii şi liniştii publice", se arată în comunicatul Jandarmeriei bistriţene. 

      Informaţii suplimentare

Cu toate că sunt conştienţi de pericolul la care se expun atunci când folosesc petardele, în fiecare an, premergător şi pe timpul sărbătorilor, adulţi dar mai ales copii devin victime ale folosirii neautorizate de materiale pirotehnice. Ca urmare, cetăţenii sunt rugaţi să achiziţioneze şi să folosească  doar obiectele pirotehnice permise de lege.

          Conform prevederilor hotărârii nr. 95/2011 pentru modificarea și completarea Normelor tehnice privind deținerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea și folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operațiuni specifice în activitățile deținătorilor, precum și autorizarea artificierilor și a pirotehniștilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 536/2002 articolul 5, alin. 2 “articolele pirotehnice din categoriile 2, 3, 4, T1, T2 și P2 pot fi folosite numai de către pirotehnicieni și numai în scopul pentru care sunt destinate."

            Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit 18 ani şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5