Două persoane transportate la spital, în urma unui accident petrecut între Sărățel și Crainimăt
*Accident rutier*
În seara de 13 octombrie, polițiștii rutieri din Beclean au intervenit la un accident rutier, produs la intersecția Drumului Național 17 cu Drumul Național 15A, între Crainimăt și Viișoara.
Din primele date, un tânăr de 20 de ani din județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Sărățel-Crainimăt, ajuns la intersecția cu Drumul Național 17, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era condus de o tânără de 18 ani din Ilișua.
Accidentul s-a soldat cu rănirea tânărului din Maramureș și a unei pasagere din autoturismul condus de tânăra din Ilișua, ambii transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
***
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, două victime ce prezintă excoriatii și contuzii sunt transportate la spital.
Citiţi şi:
- Accident cu 4 persoane, la Sărăţel
- Accident la Sărățel, cu 2 autoturisme implicate! Două persoane transportate la spital!
- Biciclist din Crainimăt, rănit grav într-un accident la Sărăţel
- Bistriţa: Accident rutier cu 3 autoturisme implicate. 5 victime, la spital
- Șapte copii și doi adulți, transportați la spital, în urma unui accident rutier de la Rodna! Un șofer avea alcoolemie de peste 1 la mie
Adaugă comentariu nou