Două persoane transportate la spital în urma unui accident petrecut la Cristeștii Ciceului

Astăzi, 2 iunie, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17, în Cristeștii Ciceului.
Din verificările efectuate la fața locului a reieșit faptul că o tânără de 23 de ani, din Uriu, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Dej-Bistrița, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula pe aceeași direcție și care era condusă de un bărbat de 42 de ani, din Cristeștii Ciceului.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a unei pasagere din autoutilitară. Cei doi conducători auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul, anunță IPJ BN.
***

Pompierii militari și un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud au intervenit în localitatea Cristestii Ciceului la un accident rutier, fără persoane încarcerate anunțate. "În urma accidentului rutier două persoane au fost transportate la spital, după cum urmează: o persoan[ cu atac de panic[ preluată de echipajul de paramedici și transportată la CPU Beclean, respectiv o persoană cu suspiciune de fractură membru inferior a fost preluată de către un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și transportată la UPU SMURD Bistrița", a informat ISU BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5