Două persoane transportate la spital, în urma unui accident rutier petrecut la Coldău

În această după-masă, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit la un accident semnalat la intersecția Drumului Național 17, cu Drumul Național 17D, în apropiere de Coldău.

La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, din Sighetu Marmației a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din Beclean. Ulterior autoturismul maramureșeanului a fost proiectată într-o autoutilitară cu remorcă.

În urma accidentului, atât șoferul de 28 de ani cât și o pasageră de 25 de ani din autoturismul condus de acesta au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj SAJ au intervenit la un accident rutier in localitatea Beclean la podul către loc Coldău. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accidentul rutier au fost implicate patru persoane si un bebeluș in vârstă de opt luni, două autoturisme și un autotren. Două persoane, un bărbat si o femeie (pasageri ai aceluiași autoturism) ambele cu traumatism cranian au fost transportate la spital fiind însoțite de bebelușul care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Celelalte două persoane, ambii conducători auto au refuzat transportul la spital.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5