Dracula a rămas în coşciug. Bistriţa-Năsăud lipseşte de la Târgul de Turism al României

Bistriţa-Năsăud lipseşte de la cel mai mare eveniment dedicat industriei turismului, care are loc în perioada 16-19 noiembrie, la Centrul Expoziţional Romexpo. După ce anii trecuţi am jucat cu preşedintele Băsescu, iar în februarie ne-am mândrit cu mulţimea de obiective turistice şi culturale ce pot fi vizitate în judeţul nostru, fiind susţinuţi la stand de fostul vicepremier Vasile Dâncu, ministrul Turismului, fostul premier Victor Ponta şi lista ar putea continua, Bistriţa-Năsăud nu a mai ajuns şi la ediţia a II-a din 2017 a acestui târg de turism al României.
Brandul „Dracula”, pe care tot dorim să-l promovăm în ultima perioadă, „Marea de la munte” pe care o vedem în videoclipuri ale unor „vedete” care nici măcar nu ştiu că au fost în judeţul nostru, dar şi tradiţiile noastre cu care ne mândrim atât de mult, mai ales că anul acesta am intrat în Cartea Recordurilor, au rămas acasă. De altfel, nici în clipul de promovare al Târgului de Turism judeţul nostru nu este prezent cu niciun obiectiv turistic care ar putea fi vizitat. Asta după ce la Campionatul Mondial de Culturism şi Fitness unii patroni şi-au arătat arama pe faţă, luând apa caldă şi căldura, reducând porţiile de mâncare şi mărind tarifele de cazare la sportivii de peste mări şi ţări. Am demonstrat că nu avem cu cine, că oamenii ce ne înconjoară sunt avizi doar după bani şi nu ajută organizatorii unui asemenea eveniment unic în istoria noastră să iasă ca la carte. De multe ori suntem făloşi degeaba. Am vrea să facem, dar nu avem cu cine.
Contactat telefonic, directorul ADI Turism în Bistriţa-Năsăud spune că nu s-a primit nici o invitaţie pe adresa instituţiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5