Drum bun între Rodna și Valea Mare, pe DN 17D!
Vin, 11/10/2023 - 08:45
Se merge pe drum bun și pe tronsonul Rodna-Valea Mare (14 km), pe DN17 D, anunță președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Potrivit acestuia, mai sunt de turnat doar 2 km din stratul de uzură, din localitatea Rodna spre localitatea Șanț, și se va merge ca în palmă și pe acest tronson.
"De asemenea, se vor realiza marcajele rutiere, se vor monta indicatoarele și semnalizarea rutieră.
Mulțumim domnului ministru al transporturilor și infrastructurii, Mihai Sorin Grindeanu și domnului Mihai Iuga, Director DRDP Cluj pentru implicarea și susținerea acestui proiect", transmite președintele MOLSOVAN.
Pe acest tronson, în urma procedurii de achiziții publice, execuția a fost adjudecată de compania ARL Cluj.
Citiţi şi:
- Primul strat de asfalt pe o porțiune de 3,5 kilometri dintre Rodna și Valea Mare
- Preşedintele Radu Moldovan: Au început lucrările de ranforsare pe DN 17 C şi DN 17D! Investiţii de 30 milioane lei, din fonduri guvernamentale
- Încep lucrările de reabilitare între Rodna şi Valea Mare!
- Au început lucrările de ranforsare a sistemului rutier pe DN 17 D!
- Pe DN 17, între localitățile Mureșenii Bârgăului și Piatra Fântânele, se efectuează lucrări de frezare în vederea așternerii covorului asfaltic

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Întinde-te numai cât ți-e plapuma!”, îi spune grijuliu un părinte copilului său, înainte de a...
Comentarii
Leustean Mariana -
Mie, 21:15
Super
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Aniversări
La popas aniversar, adresăm preacucernicului părinte dr.
La ceas aniversar, îi adresăm preacucernicului părinte protopop OVIDIU IOAN SERMEŞAN, preot la Parohia Ortodoxă Năsăud III Blocuri, calde urări de...
În zi de naştere, adresăm cele mai sincere urări aniversare Preacucernicului părinte Iustin-Mihai Sermeșan - preot misionar la Protopopiatul Năsăud.
























Adaugă comentariu nou